Această întrebare se impune cu acuitate la finalul unei zile pline de bucurie, urări de la și pentru prieteni, belșug de bucate, parfum de brad împodobit și daruri – surpriză.
Dacă totul s-ar reduce la asta ar fi frumos, dar fatalmente trecător și, din acest motiv, la limită, un moment dătător de depresie.
Ce va să însemne, în adînc, Crăciunul, adică Nașterea Domnului?
Simplu și direct spus: începutul ieșirii omului de sub veșnica robie a păcatului.
Dumnezeu, în cea de-a doua Lui ipostază, S-a făcut om, pentru a face posibilă re-unirea omului cu Dumnezeu.
Păcatul primordial, al neascultării, l-a scos pe om din comuniunea cu Dumnezeu în veacul vecilor.
Numai prin jertfa Fiului pe cruce, omul a căpătat acces la mîntuire, adică la refacerea legăturii nemijlocite cu Dumnezeu.
Așadar, nașterea Fiului a rupt blestemul divin. Iar sîngele Fiului a pecetluit legămîntul cel nou: ” Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”
Legămînt care este explicat în multe locuri de către Iisus Însuși: ”Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis. (…) Adevărat, adevărat vă spun vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sîngele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. (…) Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă.”
Iată cît de importantă este Nașterea Domnului. Să nu trecem peste ea prea ușor! Ci să ne luăm din acest ceasul al bucuriei puterea de a merge pe drumul mîntuirii.