CE INTERESE APĂRĂ GUVERNUL?

Modul în care acționează autoritățile de stat în cazul protestelor contra restricțiilor pe motiv de Covid arată că apără, cu disperare, ceva. Dar nu sănătatea publică. Ci mai degrabă interese impure, ca să mă exprim elegant.
De ce cred asta? Pentru că nu poți apăra poporul împotriva lui însuși. Numai o mentalitate totalitară consideră că statul știe ce e mai bine pentru cetățean mai bine decît cetățeanul însuși, pînă într-acolo încît cetățeanului i se face ”binele” cu forța.
În plus, sînt nenumărate întrebări legitime despre felul în care autoritățile combat pandemia, întrebări la care aceste autorități evită să răspundă și care, toate, te duc cu gîndul că ești înșelat.
De pildă:
1. Dacă autorități internaționale în materie (Centrul European pentru Prevenție și Control al Bolilor) au concluzionat, după cercetări de un an de zile, că măștile nu protejează contra virusului, de ce sîntem obligați să le purtăm, inclusiv în aer liber?
2. Dacă un organism abilitat de statul român (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorui) a anunțat că 95% dintre măștile comercializate în România nu sînt conforme, adică nu folosesc la nimic din punct de vedere medical (dimpotrivă, pot duce la îmbolnăviri), de ce sîntem obligați să le purtăm?
3. Dacă orice medic mediu instruit știe că sistemul imunitar devine mai puternic prin sport, plimbări în aer liber (pentru oxigenarea organismului) și alte activități care crează o stare de bine (ca întîlniri cu prietenii, petrecerea timpului liber în zone de distracție etc), de ce s-au închis sălile și terenurile de sport, sălile de spectacole, parcurile, restaurantele și cafenele și avem program de circulație publică strict limitat?
4. Dacă nici producătorii vaccinurilor nu știu exact care sînt efectele lor (bune sau rele, pe termen scurt sau mai lung și cît de lung), pentru că aceste vaccinuri încă sînt în studiu clinic, de ce ne grăbim să vaccinăm cît mai multe persoane?
5. Dacă vaccinurile sînt sigure, de ce nu-și asumă nimeni, nici producătorul, nici autoritățile politice, nici cele medicale vreo răspundere pentru eventualele efecte adverse?
6. De ce se duce o campanie înverșunată pro-vaccinare, dar nu se face și o informare publică serioasă despre eventualele efecte adverse ale vaccinurilor, mai ales că peste o sută de persoane au murit după ce s-au vacinat?
7. De ce nu se fac autopsii celor care sînt declarați decedați de Covid? Oare ca să nu se descopere că n-au murit de Covid?
8. Cîte persoane au murit sau au suferit o agravare a stării lor de sănătate din cauză că n-au putut primi tratament pentru alte boli, în vreme ce spitalele erau integral axate pe ”lupta anti-Covid”, ori pentru că au așteptat prea mult să li se facă testul anti-Covid?
9. În virtutea cărei rațiuni sîntem închiși în case de la orele mici ale zilei? Circulă mai abitir Covidul după o anumită oră sau are o răspîndire mai largă noaptea?
10. Nu cumva pericolul de infestare crește în momentul în care restrîngi programul magazinelor, provocînd astfel aglomerație?
Și ar mai fi multe întrebări de bun simț, la care autoritățile fie răspund neconvingător, fie aleg să nu răspundă.
Această manieră de a trata poporul ca pe o turmă ignorantă, care trebuie trasă către staul de belciugul pus în nas, nu este de natură să crească încrederea, ci dimpotrivă. Iată de ce capătă tot mai multă consistență bănuiala că onor guvernul nostru, dimpreună cu adevăratul lui șef, de la Cotroceni, apără alt interes decît cel național. O fi o teorie a conspirație, dar atunci autoritățile să o demonteze prin transparență și printr-un tratament uman aplicat românilor.
Nu sîntem sclavii guvernului, ci guvernul este chemat să ne servească pe noi, poporul.