Astăzi a început primul tur de scrutin pentru alegerea viitorului Președinte al României. Se cuvine să tragem linia după o campanie electorală prilejuită de lovitura de stat din 6 decembrie, când CCR a anulat scrutinul aflat în plină desfășurare, și să ne gândim o clipă la ce perspectivă se prefigurează după acest vot.
În primul rând, trebuie să recunoaștem că următorul președinte își va prelua mandatul doar cu voia regimului.
De la sfârșitul anului trecut, nici măcar nu mai putem simula că trăim într-un stat în care votul cetățenilor este intangibil.
Așa cum au fost anulate o dată, alegerile pot fi invalidate oricând, în cazul în care candidații nu corespund profilului aprobat de puterea din spatele puterii.
În al doilea rând, este evident că nu vom avea parte de un lider care să determine o schimbare majoră de direcție pentru România.
Așa cum am încercat să arăt în ultima săptămână de campanie, temele majore de politică internă și externă au lipsit cu desăvârșire din discursurile și dezbaterile electorale.
Numitorul comun al pretendenților la cea mai înaltă funcție din stat este obediența necondiționată față de una sau alta dintre taberele geopolitice care se confruntă în procesul de reașezare a ordinii mondiale.
În același timp, este evident că oricine va fi câștigătorul competiției electorale începute astăzi, va fi prizonierul coaliției majoritare din Parlament.
Dacă actuala putere își va propulsa candidatul în fotoliul de șef al statului, acesta va fi obligat să își demonstreze loialitatea față de cei care l-au sprijinit în campanie.
În cazul în care vreunul dintre reprezentanții curentului suveranist va întruni majoritatea voturilor, aceleași partide autointitulate pro-europene îi vor bloca orice tentativă de reformare a administrației centrale.
Precedentul celor două proceduri de suspendare din funcție a președintelui statului, declanșate în timpul mandatelor lui Traian Băsescu, ne dau o idee destul de clară asupra conflictului deschis dintre Cotroceni, pe de o parte, și un parlament ostil, pe de alta.
Nu în ultimul rând, să nu uităm că niciunul dintre candidați nu a demonstrat până acum că ar avea acces în cancelariile importante, unde se joacă soarta statelor și națiunilor pentru următoarele decenii.
Cu un președinte irelevant în plan internațional, România este condamnată să rămână în zona marginală a jocurilor de putere globale sau regionale.
Dar nu e vremea și nici nu ne putem permite să fim pesimiști. În condițiile date, avem datoria să blocăm impostura, inepția și ridicolul.
În mod natural, ne este mai ușor să decidem ce nu trebuie să votăm. Dacă evităm un derapaj primejdios, rămânem cu speranța că vom reuși să construim un proiect de țară solid și viabil în anii următori.