Cu 76 de ani în urmă, în noaptea de Sfântul Nicolae, începea unul dintre cele mai oribile și inumane experimente represive din lagărul comunist: reeducarea prin tortură din Închisoarea Pitești.
A fost un program de reeducare bazat pe transformarea prizonierilor în torționari ai colegilor de detenție. Obiectivul final urmărit de arhitecții proiectului era abandonarea totală a convingerilor politice și a reperelor morale pentru care fuseseră condamnați deținuții.
Chinurile fizice inimaginabile la care erau supuse sistematic victimele alternau în mod diabolic cu umilințe ritualice prin care erau batjocorite simbolurile cele mai sacre ale credinței creștine.
Experimentul s-a desfășurat în perioada 1949 – 1952 și a fost oprit abia după eliminarea din conducerea partidului a liderilor cominterniști de factură moscovită Hana Rabinsohn (Ana Pauker), Samuel Burăh Tescovici (Teohari Georgescu) și László Luka (Vasile Luca).
Boris Grünberg (Alexandru Nicolschi), unul dintre cei mai siniștri torționari staliniști, subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului în perioada în care s-a desfășurat Fenomenul Pitești, declara în 1990 că programul de reeducare a fost lansat ca urmare a unei directive transmise de Ana Pauker (Hana Rabinsohn) din partea liderului sovietic Iosif Vissarionovici Stalin.
Pilda tragediei de la Penitenciarul Pitești rezonează cu putere până în zilele noastre.
Astfel de orori au fost posibile mereu în Istorie atunci când respectul pentru om, ca ființă, și pentru demnitatea fiecărei persoane au fost subordonate unor ideologii totalitare, utopice și criminale.
Viața este un dar de la Dumnezeu, iar memoria martirilor este o datorie a oricărei societăți civilizate.
Să nu uităm jertfa celor care au avut curajul să apere valorile în care au crezut chiar în fața morții. Și pentru ca sacrificiul lor să nu fie în zadar, să nu lăsăm niciodată, cu niciun preț, ca numele lor să fie șterse din Cartea de Istorie acestui neam pe care l-au onorat cu iubirea și patriotismul lor.