Astăzi a fost Ziua Satului Românesc. Prilej, pentru mine, de nostalgie și de promisiuni. Satul este azi, în cea mai mare parte a țării, desprins de rostul lui ontologic. Din motive pe care în general le cunoaștem și asupra cărora nu mă voi opri acum.
Aș vrea să spun numai că fără satul bunicilor mei după mamă, în care mi-am petrecut o bună parte din copilărie și adolescență, cred că n-aș fi fost om întreg.
Îmi doresc ca satul românesc să renască, să cunoască o recrudescență a culturii populare și să se întoarcă la reperele vieții tradiționale de altă dată, care l-au făcut pe Lucian Blaga să exclame: „Veșnicia s-a născut la sat!”.
Pentru cei care aveți timp și curiozitatea de a citi mai mult de o postare pe Facebook, las un link către o povestire din satul copilăriei mele.