Astăzi este Ziua mondială a libertății presei. Prilej să constatăm dificultățile, neajunsurile și provocările cu care se confruntă presa.
În România, situația presei este poate mai grea decît oriunde. Iar de starea ei depinde, în mare măsură, nivelul democrației de la noi. Și vedem bine că libertatea, sub toate formele ei, precum și celelalte caracterisitici ale democrației sînt în mare suferință la meridian românesc.
Nu o spun de complezență, am crezut și pe cînd eram jurnalist, o cred și acum, ca om politic, că o presă liberă ajută la sănătatea unei societăți. De aceea, orice tentativă de a îngrădi, condiționa sau suprima libertatea presei este un atac direct asupra întregii societăți.
Din păcate, în România, șirul de atacuri dinspre zona politică, soldate inclusiv cu distrugerea sectorului de distribuție de ziare și reviste, compromisuri în privința conținutului (publicitatea ocupînd un loc prea mare, ca și abordările superficiale asupra chestiunilor grave), vînzări de credibilitate și măsuri de descurajarea a profesionalismului în presă au dus la o decădere treptată a întregului domeniu.
La toate acestea s-a adăugat o schimbare a obiceiului de a citi presă scrisă a românilor, care preferă variantele electronice (date din start gratuit) sau multimedia, care însă monetizează mult mai greu.
În privința televiziunilor, acestea și-au săpat groapa cultivînd gustul pentru fapt divers șocant, vulgaritate, mondenități ieftine și execuții publice, care inevitabil obosesc, plictisesc și reduc consumul, în timp ce deformează grav realitatea și distrug conștiințe.
Așa se face că, în acest moment, avem doar cîteva oaze de libertate în presă, care se luptă pentru supraviețuire, și o mare parte a breslei care atîrnă de finanțatori care mai de care mai dubioși (infractori dovediți sau încă neprinși, oameni ai serviciilor secrete, politicieni reconvertiți), slujindu-le interesele impure. Unii profesioniști reușesc să-și facă meseria ca la carte și în medii toxice, dar aceștia sînt extrem de puțini. Ei sînt adevărații eroi ai acestei profesii.
Fac aceste considerații cu mîhnire și îngrijorare, ca unul care iubește profesia de gazetar.
Am debutat în 1992, cu speranța dătătoare de bucurie că pot contribui semnificativ la democratizarea lumii românești, care ar aduce cu sine binefacerile cunoscute în alte democrații.
Am lucrat în presă pînă în 2020. Timp de 28 de ani, o viață de om, am scris pentru multe dintre ziarele care erau mari la vremea aceea: Evenimentul Zilei, Ziua, Cotidianul, Jurnalul Național… Cînd spun că erau mari, mă refer la faptul că erau bine vîndute, de ordinul sutelor de mii de exemplare pe zi, și că aveau un impact important în opinia publică, drept care orice articol important producea efecte la nivel instituțional.
N-am făcut rabat niciodată de la regulile meseriei și asta au spus-o deja unii dintre redactorii-șefi și directorii de ziare cu care am lucrat. Cînd a încercat cineva să mă determine să scriu după dictare, am plecat izbind ușa.
Am construit șapte publicații de la zero, pe care le-am condus și le-am impus pe piață.
Am fost jurnalist de investigații, de reportaj și de opinie. Între anii 1994 și 2001 am colaborat cu Radio Europa Liberă. Am lăsat presa cotidiană în 2007, cînd jurnalismul de investigație își începea declinul, pentru un săptămînal de mare succes, Formula As, unde am cunoscut satisfacții profesionale imense și unde colegii mi-au devenit familie.
Am primit recunoașterea meritată: încredere, statut, salarii bune, funcții, premii. Am avut o viață profesională împlinită, pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu.
Am trăit mărirea și decăderea presei în mod nemijlocit. Așa că știu ce vorbesc. Și îmi doresc să pot face un miracol: să redau libertatea presei. Acesta poate fi începutul renașterii ei și totodată al însănătoșirii societății.
La mulți ani tututor ziariștilor onești și pricepuți, care mai țin steagul breslei sus!
Foarte frumos detaliat.Felicitări domnule Claudiu.
Din păcate unele trusturi media sunt compromise primind bani mulți pentru a propaga minciuna.Libertatea presei nu este aceea care dorim noi să o avem,este aceea care vor alții să ne facă să credem că așa este bine cum spun ei.
După mine mai mult de jumătate din aceste trusturi ar trebui închise pentru ca nu au nimic de a face cu realitatea în care trăim.