Meditație la Vinerea Mare

Lumea nu este decît firul de dragoste suspendat între două miracole: Naşterea şi Învierea Domnului. Ambele obligatorii pentru mîntuirea omului.
Numai prin dubla umilinţă a Creatorului, întruparea în creatură şi suferinţa pentru creatură, a devenit posibilă reîndumnezeirea omului.
Două gesturi de neînţeles pentru noi şi, vorba lui N. Steinhardt, scandaloase: Dumnezeu S-a făcut om, ca să ia asupra Sa păcatele omenirii, şi a acceptat să fie batjocorit şi ucis de om, pentru a ispăşi păcatele omenirii.
Două îndurări dumnezeieşti, pentru că s-au făcut prin voia şi cu participarea nemijlocită a lui Dumnezeu.
Două fapte divine care fac miezul credinţei noastre. Fără Naştere n-am fi avut Răstignire şi Înviere, iar fără Înviere nu ni s-ar fi dat posibilitatea mîntuirii.
Două acte de iubire desăvîrşită ale lui Dumnezeu pentru lumea care s-a lipsit de iubirea Sa.
Două momente fundamentale, în care Dumnezeu şi-l face părtaş pe om, pentru ca dragostea acestuia din urmă să poată răspunde dragostei divine. Căci numai dragostea împărtăşită e rodnică.
În dragostea cuminte a Fecioarei Maria îşi găseşte sălaş Pruncul Hristos. Este dragostea plină de credinţă şi deci cea mai mare.
Înconjurat de dragostea înspăimîntată a ucenicilor Săi, îşi varsă sîngele şi biruie moartea Mielul Domnului.
Naşterea Mîntuitorului este noul legămînt de iubire dintre Dumnezeu şi om, promisiunea re-naşterii omului întru Dumnezeu.
Învierea Mîntuitorului este pecetluirea acestui legămînt, dovada că sîntem nemuritori și calea prin care ne naştem în Cer.
Fără Învierea Domnului, zadarnică ne-ar fi credința, după cum spune Apostolul.
De aceea, să-l prohodim astăzi pe Hristos, dar să nu uităm de Înviere.
Să plîngem sacrificarea Celui fără prihană pentru noi, să ne căim pentru păcatele noastre care au cerut preț de sînge și să căutăm a ne curăți de ele, avînd ochii minții ațintiți spre Cruce.
Sîngele Lui ne spală sufletul pentru veșnicie numai dacă ne învrednicim de el. Iar pentru asta sîntem chemați la dragostea desăvîrșită, cea jertfelnică.
În imagine, detaliu din Liturghia Îngerească, pictată de Ioan Popa în biserica ”Arca Noetica” din Alba.

2 comentarii la „Meditație la Vinerea Mare”

  1. Şi Moartea e Minune: , Cu Moartea, pe Moarte călcınd. E purificarea trupului. DUMNEZEU e ın fiecare OM, plantă, animal, piatrá, aer, apá deci ın tot Universul. Dar omul e inconştient. Se naşte cu Păcat, ïnmulţeşte Păcatul prin minciună, laudă, avariţie, avort, lácomie, ură, hoţiie,; deci se spurcá şi mai mult. Atunci Moartea ia Sufletul şi îl purificá, ıl pune în altă parte pıná se purifică, pînă se face lumină, Numai atunci eşti unit cu Fiul, Cu Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu e Lumina văzută şi nevăzutá, e Iubire, e Adevăr. (Un calugăr trecea cu ucenicul pe lıngă mare. Ucenicului i s-a făcut sete. Călugárul face o rugăciune, apa s-a îndulcit. Bea din mare, zice călugărul ucenicului. După ce a băut, ucenicul a vrut să ia ın ulcior. Călugărul l-a oprt, zicînd: DUMNEZEU AICI, DUMNEZEU PESTE TOT!

    Răspunde

Lasă un comentariu