România se află într-un moment de gravă derivă instituțională, iar una dintre cele mai periculoase rupturi produse în arhitectura statului este compromiterea rolului Curții Constituționale.
Instituția care ar trebui să fie garantul suprem al respectării Constituției și al menținerii echilibrului dintre puterile statului a încetat de mult să mai funcționeze ca un arbitru independent și imparțial.
Deciziile Curții Constituționale din ultimii ani, culminând cu anularea fără o motivare solidăși convingătoare a alegerilor prezidențiale de anul trecut, au zdruncinat încrederea cetățenilorîn statul de drept și în mecanismele democratice fundamentale.
Un astfel de gest, fără precedent în România post-decembristă, nu doar că a generat confuzieși instabilitate politică, dar a transmis un mesaj periculos: voința populară poate fi suspendatăsau reinterpretată discreționar.
Astăzi, Curtea Constituțională continuă această traiectorie nocivă, ridicând un zid de protecție în jurul propriului corp profesional și blocând orice tentativă serioasă de reformă a pensiilor speciale.
În loc să apere principiul constituțional al egalității în fața legii, Curtea a ales să conserve privilegii, alimentând percepția – tot mai larg răspândită – că în România există categorii de cetățeni aflate deasupra regulilor comune.
Problema de fond este una structurală și nu mai poate fi ignorată: atâta vreme cât membrii Curții Constituționale sunt numiți politic, ei nu pot fi percepuți – și adesea nici nu acționează– ca judecători independenți.
Numirile pe criterii de apartenență, loialitate sau negociere politică transformă Curtea într-un instrument de influență, nu într-o instituție de echilibru.
În aceste condiții, deciziile Curții ajung să reflecte interesele celor care au susținut numirea judecătorilor, nu litera și spiritul Constituției.
Un sistem democratic real nu poate funcționa fără o Curte Constituțională credibilă, formată exclusiv pe criterii profesionale, de competență juridică dovedită, integritate și experiență constituțională autentică.
Reforma Curții Constituționale nu este un moft politic și nici o temă de campanie, ci o urgență națională.
O variantă de lucru, asupra s-ar cuveni să purtăm o dezbatere serioasă, este aceea ca membrii CCR să fie aleși prin vot direct, dat de electorat, iar candidații propuși votului popular să fie preselectați pe criterii profesionale.
România nu poate construi un viitor stabil, predictibil și bun atâta vreme cât instituțiile fundamentale sunt confiscate politic.
Respectarea votului, egalitatea în fața legii și supremația Constituției nu sunt sloganuri, ci condiții esențiale ale libertății.