Cei care au slujit odiosului sistem comunist, care l-au legitimat și au fost parte a acestuia, poartă o uriașă vină. Au făcut sau susținut răul.
Securiștii, informatori și colaboratori deopotrivă, artizani ai poliției politice, au fost printre principalele unelte ale statului comunist.
Chiar dacă au trecut trei decenii de la prăbușirea regimului, lustrația ca igienizare a vieții publice și sociale nu este mai puțin necesară astăzi a fi înfăptuită.
Inițiativa unui deputat care propunea crearea unui registru public al lucrătorilor Securității a fost respinsă ieri de către senatori. Departe de a fi perfect și dificil de implementat, un atare proiect este imperios pentru deconspirarea celor care au încălcat drepturile cetățenilor, le-au provocat suferințe sau i-au tărît în spatele gratiilor.
AUR a votat în favoarea inițiativei legislative și împotriva raportului de respingere.
Aici puteți urmări intervenția mea integrală din plen: