Într-o realitate care ne aruncă în pragul disperării, Institutul Oncologic din București, locul unde speranțele oamenilor suferinzi ar trebui să prindă viață, se confruntă cu o tragedie greu de imaginat. Zeci de pacienți diagnosticați cu cancer, oameni care luptă zilnic cu o boală nemiloasă, au fost trimiși acasă. Motivul? Lipsa medicamentelor esențiale care le-ar putea oferi o șansă la viață.
Este strigător la cer să vezi cum, în locul unde oamenii vin să-și caute salvarea, aceștia sunt închiși în fața ușilor speranței. Fără tratamentul necesar, acești pacienți sunt condamnați la o suferință greu de descris. Un sistem neputincios care i-a uitat.
Să-i trimiți acasă, fără niciun sprijin, e ca și cum i-ai împinge cu mâinile în fața morții, lăsându-i să-și aștepte sfârșitul, neputincioși și înfrânți.
Acest strigăt de disperare nu este doar al pacienților și al familiilor lor, ci al unui întreg popor care privește cum dreptul la viață le este furat. Fiecare dintre acești oameni are un nume, o poveste, o familie care îi așteaptă acasă cu o licărire de speranță, iar această licărire le este stinsă brutal de indiferența și nepăsarea sistemului.
România are nevoie de un sistem de sănătate care să respecte viața și demnitatea fiecărui om, un tratament corect și accesibil pentru fiecare bolnav, pentru ca acești oameni să nu fie nevoiți să își trăiască ultimele clipe în agonie și disperare.
Această realitate este inacceptabilă, iar nepăsarea este strigătoare la cer!