Pașaportul de vaccinare revine. Acum, într-o nouă prezentare

Cei care ne acuzau pe noi, ăștia care mirosim mai repede apucăturile totalitare, că sîntem conspirationiști, ar trebui să-și înghită vorbele.

Un proiect pilot pentru lansarea cardului european de vaccinare va fi implementat, din septembrie 2024, în cinci țări UE (Letonia, Grecia, Belgia, Germania și Portugalia), urmînd ca din 2026 să fie extins în toate statele membre.

Proiectul a fost dospit în „laboratoarele” UE încă din 2018, cînd Consiliul European a propus mai multe direcții de acțiune, iar Agenția Europeană pentru Sănătate a finanțat un studiu pentru evaluarea acceptării publice a unui astfel de card și pentru dezvoltarea unor strategii privind introducerea cardului european de vaccinare la nivelul UE.

Cardul nu este decît un mijloc de constrîngere și control.

În timpul plandemieî am reușit să blocăm o lege care instituia certificatul verde de vaccinare.

În următorul exercițiu de supunere nu va mai exista posibilitatea de a face asta.

Un comentariu la „Pașaportul de vaccinare revine. Acum, într-o nouă prezentare”

  1. Cum ar fi daca Dumnezeu pentru rugaciunile sfintilor de aici si de acum precum si ale celor din vesnicie ar opri aceste prigoane si ar reinstaura stapânirea adevarului si a dreptatii?

Comentariile sunt închise.