Nicușor Dan a mai trimis un om la sacrificiu. Nu din calcul, ci la noroc.
Sau poate că a abandonat teoria probabilităților în favoarea unui joc mai popular pe malurile Dîmboviței: alba – neagra.
Luca Niculescu este al patrulea premier desemnat în cinci luni.
Despre om, numai de bine. Are 55 de ani și diplomat. A făcut 24 de ani de presă, la radio și la televiziune. E un pofesionist al presei. A fost șase ani ambasador la Paris. Astăzi este secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și coordonează aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Are și la acest capitol o experiență bogată. Nu are partid înspate, dar nici dosare problematice în trecut. Vine dintr-o familie căreia comuniștii i-au luat averea. Pe bunicul lui l-au ținut, după cum a povestit chiar el, vreo opt ani la muncă forțată, la Canal și în Bărăgan.
Dintre cele patru nume scoase pînă acum de președinte, al lui este cel mai greu de atacat. Tocmai de aceea trebuie spus limpede: nu omul este problema. Problema este felul în care a fost desemnat.
Articolul 103 din Constituție spune că președintele desemnează un candidat „în urma consultării” partidelor reprezentate în Parlament.
Luni, la Palatul Cotroceni, au intrat pe rînd toate partidele și toate grupurile parlamentare. Niciunul n-a auzit acolo numele lui Luca Niculescu. L-au aflat seara, odată cu restul țării. Numele nu a ieșit din consultări. Circula de aproape o lună, pe surse, ca varianta președintelui.
Constituția nu îl obligă pe președinte să ia un nume de la partide. Îl obligă la altceva, iar Curtea Constituțională a spus-o în 2020: desemnarea are un singur rost, un guvern care să treacă de Parlament.
Nicușor Dan susține că a ales „persoana care are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate”.
Să numărăm. Majoritatea înseamnă 233 de voturi. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat zero voturi. Partidul S.O.S. România, la fel. Partidul Social Democrat (PSD), cel mai mare din Parlament, spune că nu dă voturi în alb și vorbește deja despre anticipate. Uniunea Salvați România (USR) nu votează un guvern cu miniștri PSD. Partidul Național Liberal (PNL) așteaptă programul. Deschise s-au arătat, în prima seară, doar Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) și Partidul Oamenilor Tineri (POT). PSD cere miniștri politici. USR nu acceptă miniștri PSD. Cele două condiții se exclud. Este aceeași situație care a dus la căderea guvernului Siegfried Mureșan, săptămîna trecută, cu 182 de voturi din cele 233 necesare.
Am mai văzut filmul acesta. În 2009, după căderea guvernului Boc, o majoritate parlamentară i-a propus lui Traian Băsescu un premier. Băsescu a desemnat pe altcineva: Lucian Croitoru, un economist respectabil de la Banca Națională a României, fără partid și fără voturi.
Parlamentul l-a respins cu 250 de voturi împotrivă. Nimeni nu a avut atunci ceva de reproșat omului. Toată lumea a înțeles cui îi era adresat votul.
Mai este ceva. Criza României de azi nu este una de diplomație. Este una de bani și de administrație: buget, deficit, dobînzi, prețuri. O spun pînă și economiști din trena lui Bolojan, ca Iancu Guda: un om fără legitimitate în Parlament nu poate împinge nicio reformă. Or România are nevoie de reforme profunde, care să o relanseze economic.
Și tot de acolo vine întrebarea la care nu a răspuns nimeni. Cu ce program se prezintă premierul desemnat? Dacă este cel respins acum o săptămînă, de ce l-ar vota aceiași oameni? Dacă este altul, cine îl scrie în zece zile?
Președintele l-a recomandat ca pe un om a cărui meserie este „să armonizeze poziții”. România nu trebuie armonizată. Trebuie guvernată.
Un premier fără partid, fără voturi și fără mandat de la alegători depinde întotdeauna de cineva. Fie de cel care l-a numit, fie de cei care îi împrumută voturile.
De aceea, Cristian Tudor Popescu spune că guvernul va fi, de fapt, la Cotroceni, iar Dominic Fritz se teme de un paravan pentru PSD. George Simion îl numește marionetă. Este nedrept față de om. Dar realitatea este că Niculescu ar fi la mâna celor care i-ar asigura majoritatea.
Și încă o piesă care întregește imaginea și mărește suspiciunea. Luca Niculescu este un francofil convins, decorat de statul francez cu Legiunea de Onoare. La un ambasador la Paris, aceasta este o calitate. La un prim-ministru al României, este o întrebare. Cînd interesul nostru nu va coincide cu al Parisului sau al Bruxelles-ului, de care parte a mesei se va așeza?
Președintele Dan a făcut patru desemnări în cinci luni, toate fără o majoritate strînsă dinainte. Nu pare nici calul matematic, nici șah, ci un joc al hazardului sau o escrocherie ce face el. De trei ori a dat greș. A patra oară, a schimbat doar persoana.
Luca Niculescu are zece zile să obțină sprijinul Parlamentului. Dacă nu trece nici el, a cincea încercare nu mai are nicio scuză. Va rămîne o singură consultare pe care Nicușor Dan nu a făcut-o: cu românii.