Se împlinesc 35 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, un moment sângeros din istoria recentă a României.
Am propus comemorarea acelor tragice evenimente printr-o rezoluție a Parlamentului European. Scopul era ca astfel de acțiuni ale statului împotriva propriilor cetățeni să fie condamnate oficial și să nu mai fie posibile în nici un stat din spațiul UE sau dintre cele care vor să adere la UE.
Din păcate, majoritatea liderilor de grupuri parlamentare au respins propunerea.
Să ne amintim ce s-a întâmplat acum 35 de ani!
Mii de oameni au fost bătuți și mulți și-au pierdut viața, în încercarea guvernului FSN de a reduce la tăcere vocea anticomunistă a celor care protestau în Piața Universității. Pe post de torționari au fost folosiți minerii din Valea Jiului, manipulați de liderii politici de la putere.
Mitingul opoziției împotriva regimului instaurat după Revoluția din 1989 era prezentat ca un „pericol legionar”, astfel încât autoritățile să poată justifica recurgerea la forță.
„Avem de-a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar. Elemente declasate, manevrate de forţe interesate în destabilizarea ţării şi ignorarea opţiunii exprimate de poporul nostru s-au dedat la acte grave de violenţă (…) Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”, spunea Ion Iliescu în 13 iunie 1990.
Sună cunoscut?
Mineriada nu a reprezentat doar un episod de violență extremă din războiul româno-român, ci o acțiune planificată împotriva libertății și democrației, într-o țară abia ieșită din dictatură.
Dosarul mineriadei a fost trimis în judecată abia în primăvara acestui an. Fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul șef SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Gelu Voican Voiculescu și Miron Cozma, fostul lider sindical al minerilor, sunt inculpați în dosar și sunt acuzați de infracțiuni contra umanității.
La 35 de ani de la acele zile tragice, România încă așteaptă dreptatea promisă. Cei vinovați nu au plătit nici până acum, iar justiția întârzie să-și împlinească menirea.
Este datoria noastră să cerem adevărul și să nu lăsăm ca memoria victimelor să fie ștearsă de nepăsare.