Se spune, pe drept cuvânt, că eroii nu mor niciodată. Dar prea adesea îi lăsăm să se stingă în uitare. Ne amintim de ei doar când pleacă dintre noi sau la ceasuri aniversare.
Ar trebui să medităm mai mult la această neputință colectivă, căci dacă ne-am cinsti eroii, nimeni nu ar mai îndrăzni să joace la zaruri destinul nostru național.
Ieri, s-a mutat la cele veșnice Ilie Ilașcu (n. 1952), unul dintre acei români care au plătit cu libertatea și cu suferința lor pentru demnitatea întregului neam. S-a dus discret, după prea mulți ani de nedreaptă uitare.
Ilașcu a fost fondator al Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia încă din 1988 și unul dintre eroii războiului din Transnistria, din 1992.
Un război rămas înghețat de atunci, într-o regiune aparținând Republicii Moldova, care este și astăzi sub control rusesc, cu sfidarea dreptului internațional și a puterilor implicate pentru soluționarea conflictului, în frunte cu SUA.
Un destin de martir
Capturat de regimul separatist de la Tiraspol și condamnat la moarte pentru curajul de a ridica arma contra trupelor de ocupație ruse și de a afirma românitatea Basarabiei, Ilie Ilașcu a pătimit nouă ani în temniță.
A fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova în timp ce se afla închis, în 1994, dar nu și-a exercitat mandatul, pentru că a rămas prizonier.
În anul 2000 a fost ales senator al României, iar presiunile constante ale Bucureștiului și ale comunității internaționale au dus, în cele din urmă, la eliberarea lui în 2001. Tot atunci a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României”.
A continuat să lupte, neobosit, pentru aceleași idealuri pentru care fusese înlănțuit. Dar în ultimii 20 de ani a rămas departe de viața politică.
Și probabil că generațiile tinere abia dacă îi cunosc numele.
Recunoaștere și moștenire
Rămâne în istorie ca lider al Grupului Ilașcu, alături de Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco, Tudor Petrov Popa, Petru Godiac și Valeriu Garbuz – patrioții alături de care a înfruntat cu arma în mână trupele rusești și cazace trimise în sprijinul separatiștilor transnistreni.
Iată un destin de martir și un simbol al demnității, curajului neclintit și datoriei față de națiunea română, pe care a slujit-o necondiționat întreaga sa viață.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!