Sîmbătă, 7 martie, începînd cu ora 17.00, la Biblioteca Județeană din Rm. Vîlcea, împreună cu scriitorul Sorin Lavric și cu Eugen Petrescu, președintele filialei locale a Asociaiției pentru Cultul Eroilor, voi porni într-o călătorie spirituală, de-a lungul căreia voi face și alte popasuri, pe care le voi anunța la vremea cuvenită, alături de alte personalități notabile ale României.
Drumul nostru, al celor de la ROST, țintește inima țării, acolo unde credem că mai sînt rezerve de oameni capabili să lupte pentru adevăr, bine și frumos. Îi vom ademeni cu cîteva cărți, căci eroismul zilelor noastre începe prin educație și cultură, iar ei știu asta și vor rezona. Și-apoi vom încerca să alcătuim împreună o generație. Una care să facă istorie. Dumnezeu cu noi!