FĂRĂ COPII, NATIUNEA NOASTRĂ NU ARE VIITOR!

România se află într-o catastrofa demografică , aproape imposibil de stopat în următoarele decenii. Unul dintre cei mai reputați demografi români, profesorul Vasile Ghețău, atrage atenția că declinul ar putea continua cu aceeași intensitate încă 35 de ani.

Datele statistice sunt dezarmante: România a pierdut 4,2 milioane de locuitori din 1990 până în prezent, iar estimările arată că populația țării va scădea cu încă 4,1 milioane până în anul 2059. Depopularea României are cauze comune pentru ambele perioade, însă mecanismele prin care se reduce numărul de locuitori sunt diferite. Dacă până acum migrația a fost principalul factor – românii au plecat în căutarea unor condiții de viață mai bune și nu s-au mai întors – de acum înainte, declinul demografic va fi determinat în special de sporul natural negativ.

Cauzele acestui declin sunt multiple: instabilitatea economică și politică, lipsa unor politici coerente care să sprijine tinerele familii, precum și indiferența autorităților față de acest fenomen cu consecințe devastatoare. Profesorul Vasile Ghețău a subliniat de nenumărate ori că România nu doar că îmbătrânește rapid, dar nu are nici măcar o strategie pe termen lung pentru a încetini acest proces.

Am pus pe masa guvernanților soluții concrete și proiecte pentru stoparea declinului demografic: un plan național de dezvoltare a fondului imobiliar pe durata unui deceniu, stimulente pentru revenirea în țară a românilor plecați la muncă în străinătate, dezvoltarea rețelei de policlinici și unități medicale pentru asigurarea condițiilor de diagnostic și tratament în orașe și în mediul rural. Nimic din ceea ce am propus nu a intrat în atenția guvernanților!

Suntem astăzi o generație care pune în pericol viitorul acestei națiuni. Indiferența criminală cu care este privită această amenințare la adresa siguranței naționale demonstrează că actuala clasă politică și-a pierdut complet sentimentul datoriei față de țară și față de poporul pe care îl reprezintă și ar trebui să îl servească.

Am ajuns în momentul în care suntem obligați să luăm decizii radicale, cu obiective pe termen lung și să avem o singură prioritate: interesul național.

Un comentariu la „FĂRĂ COPII, NATIUNEA NOASTRĂ NU ARE VIITOR!”

  1. Mariti alocatile pt copiii romani pt.a putea face fata cheltuielilor obligatorii: hrana, imbracaminte, maculatura pt scoala,etc.. Dati 3700 lei copiilor ucrainieni,iar copiilor romani 270..Anormal si jignitor! Imediat AUR sa i a atitudine pt.stoparea acestui paradox revoltator!

    Răspunde

Lasă un comentariu