Omul a avut mereu nevoie de eroi, de cineva de care să-și agațe speranța. Cineva din carne și oase, dar cu însușiri speciale, care să-l îndreptățească să creadă că poate fi și el la fel.
Cînd n-a avut eroi, omul i-a plăsmuit. Unora le-a dat aură mistică. Așa s-au născut mitologia greacă și cea romană, de pildă. Altora, mult prea pămînteni, le-a inventat calități și puteri legendare. Dintr-un singur motiv: avea nevoie să creadă! Și a comis erori.
Din fericire, România a avut și are eroi. Dar nu e scutită de erori.
I-am avut printre noi, pînă de curînd, pe:
– avva Gheorghe Calciu, care a trecut prin iadul ”reeducării” de la Pitești și s-a sfințit prin curaj, putere de jertfă și smerenie, dînd peste cap planurile ticăloase ale comuniștilor în temniță și apărînd bisericile din București cu puterea cuvîntului lui și cu prețul libertății lui;
– părintele mitropolit Bartolomeu Anania, care mai întîi a fost lider al grevei studențești din 1946, contra regimului comunism care taman se instala comod, apoi deținut politic, pe urmă cărturar de primă mărime și unul dintre cei mai importanți ierarhi pe care i-a dat ortodoxia românească;
– bădia Ion Gavrilă Ogoranu, care a condus 8 ani un grup de rezistență armată anticomunistă, în munți, apoi a stat ascuns încă 20 de ani, provocînd coșmaruri Securității, și a ajuns pînă în zilele noastre să-i demaște pe antihriști și pe anti-români…
Și sînt mult mai mulți, dar mă opresc la aceștia, pentru că i-am cunoscut personal și pentru că au putut depune mărturie pînă cu puțin timp în urmă.
Prin ce se dovedește eroismul? Prin curaj. Cum se măsoară el? În disponibilitatea de a-ți jertfi viața pentru o cauză nobilă.
Cei trei de mai sus au avut curaj și capacitate de jertfă.
Acum, cînd vi se pare că descoperiți un erou, comparați-l cu aceste trei chipuri iconice ale eroismului românesc! Și veți ști dacă sînteți în prezența adevărului sau a minciunii. Dar pentru asta, mai întîi trebuie să știți cine sînt și ce-au făcut eroii autentici, precum și cine sînt și ce fac eroii părelnici.