Un bărbat poartă o pălărie cu boruri largi la o slujbă bisericească în aer liber. Devine ținta ironiilor unora, ba pentru că nu pare dus la biserică, ba că pălăria ar putea fi de damă. Puțini își amintesc de curajul și de buna așezare creștină a acestui bărbat. Încă și mai puțini se întreabă dacă suferă de altceva decît de teama de a nu face insolație.
Cineva trece drept stilp al societății creștine, prin prisma lucrărilor lui publice. Puțini remarcă divorțul dintre ceea ce spune și ceea ce face, inclusiv contra celor care ar trebui să-i fie frați de cauză și a celor pe care îi numește prieteni.
Altcineva pozează în salvatorul țării – care știe, vrea și poate. La răstimpuri se propune în capul trebii. Are deja aură, dar nu e pictat încă în icoană. Mulți naivi sau interesați îi țin trena. Dar el nu a făcut niciodată nimic în sensul celor pe care le susține. Și nici nu va face, chiar dacă la un moment dat ar primi funcția rivnita. Puțini înțeleg asta. Cei mai mulți îl combat astfel încît să-i crească faima.
Un altul pretinde dintr-o dată că s-a trezit cu fața la popor și la Dumnezeu, după ce timp de 30 de ani a fost în ceata jefuitorilor și a hulitorilor. Și vor fi destui să-l creadă, chiar dintre cei care au mari suspiciuni cu privire la frații lor care au jertfit tot atitia ani pentru Dumnezeu și pentru neam.
Lumea în care trăim este una a minciunilor livrate drept adevăr. De aceea, înțelepții aleg să se distanțeze de ea, iar escrocii să o înșele. Numai „nebunii” o înfruntă. Ei sînt eroi, vor fi martiri și pot deveni sfinți. Probabil nerecunoscuti vreodată, sau recunoscuți prea tirziu. Mila Domnului!