Pentru cei încă nedumeriți, ca și pentru cei care se lasă îmbrobodiți de adversarii noștri politici, iar cînd folosesc pluralul aici mă refer la AUR, al cărui co-președinte sînt:
– Sînt creștin-ortodox, cu duhovnic și viață duhovnicească după mulțimea păcatelor mele, atașat de valorile ortodoxe și promotor al lor, prin scris, conferințe, inițiative civice și atitudine publică. Dar nu cred că e cazul ca AUR să fie un partid confesional și militez pentru împreună-lucrarea tuturor creștinilor români în AUR după modelul de succes pe care l-am avut în Coaliția pentru Familie. Iar acest lucru e o realitate deja în AUR.
– Sînt român, cu ceva sînge polonez, după bunica dinspre tată. Bunică născută din tată polonez și mamă româncă, în Basarabia. Ortodocși amîndoi străbunicii. Bunica mea a fost căsătorită cu un român get beget, bucovinean. Tatăl meu este deci pe sfert polonez. Mama mea este româncă din familie de răzeși de pe Valea Tazlăului. Sînt fericit că m-am născut în România și că limba română este patria mea.
Nu cred în puritatea sîngelui, atîta vreme cît România este un spațiu al confluenței popoarelor din anchitate pînă azi, și resping categoric viziunea rasistă asupra lumii. Deci nu aș fi într-un proiect politic care s-ar afla în răspăr cu convingerile mele. AUR nu este și nu poate fi rasist.
– Sînt naționalist, în sensul iubirii neamului din care mă trag, a cultivării diferențelor noastre specificie, care îmbogățesc lumea, a apărării identității noastre, exprimate inclusiv în simboluri de tipul costumului național, și a moștenirii noastre culturale, a promovării culturii tradiționale, care ne face români mai mult decît sîngele care ne curge prin vene, și a afirmării valorii poporului român în lume. Dragostea mea față de români și de România nu poate fi tradusă niciodată în ură față de alte națiuni sau state. Am un sentiment de frățietate față de românii mei și unul de înrudire cu toți creștinii planetei.
Naționalismul AUR nu este, așadar, un ”naționalism de peșteră”, ci unul autentic, expresie a iubirii, nu a urii, și ponderat de criteriul supraordonator al aparteneței la neamul creștin.
– Sînt patriot, în sensul în care sentimentul meu față de țara în care m-am născut, România, este unul de stăpîn pe moșia lui. De aici suveranismul meu: nu poți fi stăpîn cînd alții îți dictează ce să faci pe proprietatea ta. Iar simbolurile și chezășia suveranității sînt drapelul, granițele, moneda și armata națională. Patriotismul mă împinge la colaborare cu alte state, în interes național, dar nu-mi permite să accept dizolvarea patriei mele într-un imperiu, oricît de tentant ar fi acesta. De aceea, AUR va fi pentru o Europă a Națiunilor, niciodată pentru Statele Unite ale Europei (SUE). Și, din acest motiv, AUR nu se va alia cu promotorii SUE, dar ar putea fi oricînd membru al unei federații europene de partide conservatoare. Tot pentru aceste considerente și în numele dreptății istorice care trebuie să i se facă poporului român, AUR va milita pentru reunificarea națională și pentru apărarea drepturilor și libertăților românilor din comunitățile românești istorice dimprejurul granițelor României.
– Sînt conservator, pentru că a fi conservator înseamnă să acționezi politic în funcție de experiența națiunii, acumulată în timp și transmisă din generație în generație, și în raport cu realitatea. Tradiția și realismul te obligă la o evoluție organică, prudentă și îți taie avînturile revoluționare și viziunile utopice. Din acest punct de vedere, AUR se afirmă ca un partid conservator și nici nu va putea fi altfel.
– Sînt monarhist, pentru că sînt un conservator, iar tradiția noastră este una monarhică, nu republicană. Sînt monarhist, nu dinastic, dar asta e o discuție specioasă și inutilă în acest moment, în care cea mai mare parte a românilor nu sînt informați corect despre ce înseamnă monarhie, conservatorism și dinastie. Dacă totuși nu-și propune schimbarea imediată a regimului constituțional, AUR nu poate fi nici împotriva regalității. Credem că va veni vremea în care lucrurile acestea să se limpezească, iar românii să decidă, în cunoștință de cauză, drumul de urmat. Ce este cert e faptul că în 1990 nu i s-a dat nici o posibilitate poporului român pentru a alege. Iar de atunci, multe întîmplări și multă manipulare au făcut subiectul și mai greu de abordat.
– Sînt anticomunist și, prin urmare, și împotriva neomarxismului (activat sub o etichetă falsă de ”corectitudine politică”), pentru că bunicul meu patern, Andrei Târziu, a luptat pe frontul de est, iar familia lui și-a pierdut averea, între care și o prăvălie cu de toate, la invadarea României de către sovietici; pentru că bunicul meu matern, Costache Lovin, a fost considerat țăran chiabur și a scăpat de pușcărie doar pentru că și-a dat averea la CAP; pentru că, pe linia tatălui, am avut în familie trei generații de ofițeri superiori în Armata Regală; pentru că, în anii 1990, am cunoscut o serie de foști deținuți politic, unii membri ai rezistenței armate anticomuniste, care m-au învățat istoria recentă adevărată și care mi-au salvat sufletul, arătîndu-mi comorile ortodoxiei și perspectiva vieții veșnice întru Hristos; pentru că am cunoscut autentici sfinți ai închisorilor comuniste; pentru că, în virtutea tututor celor de mai sus, m-am dedicat, în ultimii 25 de ani, asanării vieții românești de rezidurile comunismului. Voi fi un dușman neîmpăcat, pînă la final, oricare va fi acest final, al moștenitorilor Partidului Comunist Român (PSD, dar nu numai) și al poliției sale politice, Securitatea, precum și al tuturor celor care vor să ne guverneze după comandamentele neomarxismului, precum USR și, în parte, PNL (din care n-a mai rămas nici eticheta de partid istoric). AUR, cel puțin atîta timp cît mă voi afla la conducerea lui, va fi un partid anticomunist și anti-neomarxist și o redută a normalității în România.
– Sînt ferm împotriva corupției, care roade ca un cancer România, iar asta am dovedit-o în cei aproape 15 ani de jurnalism de investigație. Această pornire pentru curățarea vieții publice românești și pentru restaurarea dreptății în România m-a făcut uneori să mă încred în oameni care nu erau demni nici de încrederea mea și cu atît mai puțin de susținerea poporului român, precum Traian Băsescu și Monica Macovei. Klaus Iohannnis nu m-a păcălit, dar a avut ca singur avantaj și ca unică recomandare faptul că nu este Victor Ponta – un monument al corupției, al abjecției și al minciunii de stat – și nici Viorica Dăncilă – un monument al prostiei și al imposturii. Iohannis însă s-a dovedit mai nociv decît însuși cancerul corupției, pentru că atacă fibra spirituală a neamului românesc. De unde se vede că uneori trebuie să facem o ierarhie riguroasă a belelelor. AUR nu este însă un om, ca mine, supus lesne erorii, ci un partid, adică o echipă de oameni cu capul pe umeri, care dezbate toate chestiunile naționale cu maximă seriozitate și care s-a angajat într-un demers puternic de redare a demnității și libertății românilor prin dreptate națională. Dreptate care trebuie să se reflecte în toate aspectele vieții sociale, de la soluționarea corectă și cu celeritate a micilor cazuri din justiție, pînă la renovarea dreptului de proprietate al românilor asupra resurselor naționale ale țării.
– Sînt un adept înfocat al meritocrației – principiu în virtutea căruia cel care jertfește mai mult pentru cauza comună și care are mai multe daruri de oferit într-o lucrare în interesul național este și cel care va ocupa poziții de responsabilitate în societate. Principiul meritocratic este înscris în statutul AUR.
Toate acestea și încă multe altele le puteați afla din cărțile mele, ”Cei 13 care m-au salvat” (Ed. Rost, București, 2018) și ”Rostul generației noastre” (Ed. Rost, București, 2019). Le-am sintetizat aici ca răspuns pentru toți cei interesați și care n-au timp de cărți sau nu au știut să ajungă la acele cărți. Cine nu mă crede, să-mi verifice trecutul și să-mi urmărească prezentul.
Cu Dumnezeu înainte!