Scenele petrecute în ultimele zile la Costinești, sub pretextul unui „festival de muzică”, nu sunt doar derapaje artistice sau excese juvenile, ci simptomele grave ale unei boli adânci ce macină societatea românească. „Beach, Please!” nu a fost o sărbătoare a muzicii, ci un spectacol grotesc al degradării – un ritual public al vulgarității, o agresiune împotriva sufletului tânăr al națiunii și un rechizitoriu dur la adresa celor care ar fi trebuit să-i protejeze.
Spectacolul trivialității
Grosolănia de limbaj, promiscuitatea și comportamentele violente – toate promovate de artiști și aplaudate de un public adolescent – au șocat o țară întreagă. Un copil de 15 ani a fost rănit după ce a fost împins de pe scenă, într-un moment care a trecut aproape neobservat de autorități. Zeci de mii de minori au fost expuși mesajelor care glorifică drogurile, desfrâul și infracționalitatea. Ceea ce s-a petrecut la Costinești nu este un simplu incident, ci o palmă dură peste obrazul părinților, educatorilor și instituțiilor statului.
Copiii revoluției ideologice
Dar, dincolo de revoltă, avem datoria să privim în profunzime: tinerii aceștia, pe care azi unii îi condamnă, sunt produsul unei educații fără repere. Ei sunt prima generație crescută în spiritul toleranței absolute, al diversității forțate, al egalitarismului artificial și al educației „pozitive”, în care orice formă de disciplină este văzută ca opresiune. Sunt copiii care au aflat, înainte să înțeleagă ce înseamnă binele și răul, despre extremism, genuri fluide și „corectitudine politică”. Dar nu au aflat nimic despre demnitate, responsabilitate, bun-simț sau iubirea de țară.
Rezultatul? Idolatrizarea proxenetului, erijarea traficanților în modele de viață, coborârea femeii la statut de obiect sexual. Nu e un accident. Este consecința logică a unei reeducări care a anulat valorile fundamentale și a relativizat adevărul. Nu avem de-a face cu o generație „rea”, ci cu una abandonată.
Unde este statul? Unde suntem noi?
Adevărata tragedie nu este doar ce s-a petrecut pe scenă, ci tăcerea vinovată a statului român. Protecția Copilului, Ministerul Culturii, Poliția – toți au lipsit. Iar prin absență, s-au transformat în complici. Când statul tolerează promovarea drogurilor, a destrăbălării și a vulgarității în numele „divertismentului”, atunci nu mai vorbim despre neglijență. Vorbim despre abandonarea misiunii sale de a proteja tineretul, de a apăra valorile, de a fi păzitorul cetății.
Este timpul să spunem: destul!
Costineștiul nu e doar o stațiune turistică – e simbolul unui punct de cotitură. Este timpul să ne trezim. Este timpul să cerem public interzicerea acestor evenimente toxice. Este timpul ca părinții să fie informați și implicați. Este timpul să cerem demisii. Pentru că cine nu apără copiii unei națiuni, nu are ce căuta la conducerea ei.
România nu este o platformă de experiment social pentru ideologii globale fără rădăcini. Este o țară vie, cu suflet creștin, cu memorie, cu onoare. Și nu vom tăcea în timp ce cineva – din nepăsare sau interes – o lasă să se prăbușească.