Despre racheta din Polonia

Oricare vor fi rezultatele oficiale ale anchetei anunțate de Polonia privind racheta care a răpit două vieți, negocierile pentru pace trebuie să înainteze cît mai urgent cu putință. Iar cei responsabili pentru acest incident deosebit de grav, oricine ar fi, trebuie să răspundă în fața legii.

Presa din Spania, despre conferința „Acea Europă în care credem”

Alvaro Peñas, un profesionist și un patriot deopotrivă, a scris un (prim) articol în care a expus în amănunt desfășurarea și discursurile distinșilor participanți la Conferința „Acea Europă în care credem”, al cărei oaspete a fost și el. Alvaro iubește România și mișcarea noastră conservatoare și nu ezită să o arate de fiecare dată. Gracias, … [mai mult]

Infracțiunile sexuale împotriva minorilor trebuie pedepsite corespunzător!

De prea multe ori, judecătorii au aplicat pedepse prea blînde în raport cu aceste fapte de o gravitate extremă. Noi, partidul #AUR, am depus o inițiativă legislativă prin care propunem eliminarea amenzii penale, respectiv a posibilității de a dispune renunțarea, amînarea pedepsei sau suspendarea acesteia. Cei care comit asemenea acte cumplite își au locul după … [mai mult]

Inimă bună tuturor!

Frați întru Domnul, Astăzi începem Postul Nașterii Domnului. La capătul celor patruzeci de zile ne vom bucura și vom slăvi venirea pe lume a Celui trimis să ne mîntuiască. Dragostea, iertarea și jertfa să ne însoțească pe acest drum.

Alături de André Ventura

O minunată seară, plină de har, alături de frații noștri din partidul CHEGA. Îi mulțumesc lui André Ventura pentru prietenia sa și îl asigur de toată prețuirea și colaborarea noastră! A fost o vizită cu rost la Patriarhia Română, Andre fiind un om credincios, absolvent al seminarului teologic din Portugalia. Nimic fără Dumnezeu!

Conferință internațională „Acea Europă în care credem”. Invitații și programul evenimentului

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), prin Institutul de Studii Politice Conservatoare ”Mihai Eminescu”, organizează în perioada 12-13 noiembrie 2022, la Palatul Parlamentului, conferința internațională ”Acea Europă în care credem”, la care vor fi prezenți lideri politici de prim rang și personalități publice din mai multe țări europene. Evenimentul va debuta sâmbătă, la ora 10:30, cu … [mai mult]

Pentru o Europă conservatoare, a națiunilor suverane!

André Ventura, președintele partidului-frate Chega din Portugalia, va fi oaspetele nostru la Conferința internațională care va avea loc mâine, la Palatul Parlamentului. Mă voi bucura să îi revăd pe Andre și colegii săi, Diogo Pacheco de Amorim și Ricardo dias Pinto, de care ne leagă aceleași valori și o viziune comună!

Conferința internațională „ACEA EUROPĂ ÎN CARE CREDEM

Capturată de o birocrație ideologizată de factură neomarxistă, Uniunea Europeană are nevoie de intervenția hotărîtă, energică și plină de pricepe a conservatorilor. Acesta este motivul pentru care Institutul conservator „Mihai Eminescu”, pe care îl prezidez, aduce săptămîna aceasta la București lideri de partide, reprezentanți ai legislativelor naționale, eurodeputați, personalități culturale, jurnaliști, precum și o seamă … [mai mult]