Statul român are de dat înapoi, în 2027, 28,1 miliarde de euro.
În 2028, încă 26,6 miliarde. În 2029, 25 de miliarde. În 2030, 22,6 miliarde. În 2031, 22 de miliarde.
Acesta este calendarul rambursărilor datoriei publice, la 30 octombrie 2026. În total, 231,5 miliarde de euro, eșalonate pînă în anul 2053. Aproape 55 de miliarde de euro doar în primii doi ani. Și nu e tot.
În acest calcul nu intră împrumutul SAFE de 16,68 miliarde de euro pentru înzestrarea armatei, cu tot cu dobînzile lui. Nu intră titlurile Fidelis și Tezaur pe care statul le vinde populației pînă la sfîrșitul anului. Nu intră euroobligațiunile pe care Ministerul Finanțelor (MF) se pregătește să le emită în noiembrie. Nu intră nimic din ce guvernul va mai împrumuta de acum înainte.
Teoria e simplă. Statul plătește în fiecare an dobînzile, iar pentru datoria ajunsă la scadență se împrumută din nou. Economiștii îi spun rostogolire. Numai că bulgărele crește la fiecare rostogolire.
În 2019, România plătea pe dobînzi 12 miliarde de lei pe an. În 2026 plătește aproape 61 de miliarde. De cinci ori mai mult. Aproximativ 3% din Produsul Intern Brut (PIB).
Numai în primele opt luni ale acestui an, statul a dat pe dobînzi 42 de miliarde de lei. Cu 26,7% mai mult decît în aceeași perioadă a anului trecut.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a recunoscut zilele trecute că anul viitor vom trece de 70 de miliarde de lei.
Mai clar: România dă mai mulți bani pe dobînzi decît pe întreaga armată. Dobînzile înghit, ca sumă, mai mult de jumătate din bugetul Sănătății. Aproape un leu din zece încasați de stat pleacă direct la creditori.
Comisia Europeană estima că, raportat la veniturile bugetului, vom ajunge pe primul loc în Uniune.
Nu pentru școli. Nu pentru spitale. Nu pentru autostrăzi. Pentru dobînzi.
Datoria publică a ajuns în iulie la 1.205 miliarde de lei. 60,4% din PIB. S-a dublat în cinci ani. Chiar MF estimează că va urca la 63,9% din PIB în 2028 și abia apoi, dacă totul merge bine, va începe să scadă.
Peste pragul de 60%, legea obligă guvernul să înghețe cheltuielile cu salariile și cu asistența socială. Pragul a fost depășit. Înghețul e în vigoare.
Acum, întrebarea care contează: cine ne mai împrumută și la ce dobîndă?
Răspunsul cinstit este că cineva ne va împrumuta. Băncile din România, fondurile de pensii, populația prin Fidelis, investitorii străini. Un stat membru al Uniunii Europene nu rămîne peste noapte fără bani. Problema nu este dacă ne împrumută. Problema este cît ne costă. Și ne costă tot mai mult.
Săptămîna aceasta, statul s-a împrumutat în lei pe zece ani cu 7,1% pe an. Cu o lună înainte, cu 7,42%. Populației îi oferă prin Fidelis pînă la 7,6%. Sînt cele mai mari dobînzi din Uniunea Europeană.
Agenția Bloomberg scria în septembrie că investitorii tratează deja obligațiunile României ca pe singurele titluri „junk” din Uniune.
Asigurarea împotriva unui faliment al statului român costă mai mult decît pentru oricare altă țară din cele peste 60 cu rating investițional urmărite de Bloomberg.
Pe hîrtie, sîntem încă „recomandați investițiilor”. Pe ultima treaptă. La toate cele trei agenții: Standard & Poor’s (S&P), Fitch și Moody’s. Toate trei cu perspectivă negativă.
În iulie, Fitch a dezvăluit că și-a menținut ratingul doar după ce autoritățile române au contestat decizia inițială a comitetului. Am scăpat de „junk” prin apel.
Următorul examen Fitch este în ianuarie 2027. Banca Citi vede un risc mai mare de retrogradare chiar în primul trimestru al anului viitor.
Dacă retrogradarea vine, multe fonduri de investiții nu mai au voie să păstreze titluri românești. Le vînd. Dobînzile sar. Și fiecare punct procentual în plus, aplicat în timp unei datorii de 1.200 de miliarde, înseamnă încă aproximativ 12 miliarde de lei pe an aruncați pe dobînzi.
Semnele de oboseală se văd deja. La 12 octombrie, Trezoreria acoperise doar 70% din necesarul de finanțare pe 2026. Mai are de împrumutat peste 75 de miliarde de lei în două luni și jumătate.
Iar creditorii sînt tot mai des străini. Potrivit datelor MF din vară, din scadențele de principal ale anului 2027, 4,3 miliarde de euro sînt datorate creditorilor externi.
În 2030, rambursările externe trec, pentru prima dată, de cele interne. Peste jumătate din datorie este deja în valută. Orice scădere a leului o face și mai grea.
Cu alte cuvinte, România se împrumută din ce în ce mai scump, din ce în ce mai mult de afară, ca să plătească ce s-a împrumutat ieftin în anii de risipă. Trei sferturi din banii împrumutați anul acesta se duc pe rostogolirea datoriei vechi și pe dobînzi.
Cum am ajuns aici nu e un mister. Șase ani la rînd de deficite peste 5–6% din PIB. Record de 9,3% în 2024, anul electoral. Cheltuieli fără acoperire, împrumuturi fără plan, promisiuni plătite cu bani pe care nu-i aveam.
Iar 2027 va fi mai greu. Granturile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) s-au terminat. Bugetul va fi construit de un guvern abia instalat, după luni de criză politică. Și primele 28 de miliarde de euro bat deja la ușă.
Ieșire există: deficit sub 3%, creștere economică, investiții productive, un stat care cheltuie cît încasează. Pe hîrtie, am mai văzut-o. De fiecare dată, cineva a amînat-o pentru după alegeri.
Datoria nu se amînă. Se rostogolește. Și o vor duce în spinare copiii noștri.