Frica și noua ordine mondială

FRICA este instrumentul prin care libertatea este îngrădită sau limitată. Noua ideologie dominantă pe plan global se bazează pe frică pentru a face o noua ordine mondială. O nouă criză poate fi declanșată.

Lupta pentru libertate continuă!

Mă bucur că sîntem gazdele celei de-a patra ediții a International Crisis Summit (ICS) la Palatul Parlamentului din București, în perioada 18-19 noiembrie. Acest forum va aduce împreună experți medicali, analiști reputați și jurnaliști din întreaga lume, punând sub lupă noile provocările actuale, ceea ce arată că efectele pandemiei nu s-au încheiat. Împreună, vom analiza … [mai mult]

Mii de kilometri parcurși pentru ȚARA MEA

O săptămînă de foc și mii de kilometri parcurși în țară și în afara ei pentru români, pentru țara mea, România. Bucuria îmi este imensă că am ajuns și în Satu Mare! Motivația mea are rădăcini adânci, iar la ea contribuie enorm susținerea voastră ! În momentele de oboseală, atunci cînd simt că sunt epuizat, … [mai mult]

Vom învinge, apoi vom face ce am promis!

Am făcut un partid de la firul ierbii, fără vedete. După intrarea în Parlament, ni s-a reproșat că nu avem oameni cunoscuți, cu subtextul că sîntem ocoliți de aceștia. Acum, că aducem persoane cu notorietate, tot nu e bine, că li se găsesc tot felul de pete în soare. Nu există unanimitate în aprecieri pentru … [mai mult]

Poziția AUR față de legea pensiilor

Este obligatoriu ca pensiile părinților și bunicilor noștri să crească, iar asta imediat! Urgența nu dă, însă, dreptul majorității PSD-PNL să ceară Parlamentului să voteze orbește, peste noapte, o lege a pensiilor care nu rezolvă nedreptățile din trecut și nici nu dă garanții că poate fi cu adevărat aplicată în viitor.

Demnitate și respect pentru bătrânii noștri!

Cu fiecare zi care trece, ne confruntăm cu o realitate dureroasă: mulți dintre bătrânii noștri, care au contribuit la construirea societății, cei care s-au sacrificat pentru creșterea și educarea noastră, trăiesc acum cu pensii mici și se luptă pentru a-și acoperi nevoile de bază. Este timpul să găsim soluții pentru a le oferi sprijinul de … [mai mult]

Biserica, liantul românilor oriunde s-ar afla!

Biserica este depozitarul tradiției noastre și liantul românilor oriunde s-ar afla. Biserica păstrează limba română vie printre străini și unește prin faptele credinței. Un proaspăt exemplu, Centrul ortodox român misionar din Dublin, condus de părintele protopop Călin Florea. Pe părintele Călin l-am cunoscut chiar la Centrul misionar „Sf. Ioan Botezătorul”, aflat în imediata vecinătate a … [mai mult]

Întîlnire importantă cu Ronan Mullen, liderul Alianței pentru Demnitatea Umană

În chiar prima seară la Dublin, am avut plăcerea să-l întîlnesc pe unul dintre cei mai interesanți politicieni irlandezi, care nutrește aceleași valori ca mine, Ronan Mullen. Ronan Mullen (n. 1970), fondator, în 2018, și lider al unui partid conservator, Alianța pentru Demnitatea Umană, senator la al patrulea mandat, foarte implicat în mișcarea pro-viață și … [mai mult]

Reușita cere efort constant!

Felicitări, David Popovici! Medaliat cu aur la 100 de metri liber, la Campionatele Naționale de înot. Aurul înseamnă: cel mai bun. În limba română avem un cuvînt vechi foarte frumos, pe care, din păcate, nu prea îl mai folosim: lamură. Lamura era aurul curat, rezultat din arderea minereului. Lamura echivalează cu elita.  Mulți se nasc … [mai mult]