CIOLACU AMENINȚĂ SIGURANȚA NAȚIONALĂ

Aroganța „prim-secretarului” Ciolacu îl pune din ce în ce mai des pe șeful PSD în situații ridicole, dar pozițiile politice de prim-rang pe care le deține transformă impulsurile sale în amenințări la siguranța națională.
Ultima inițiativă lansată în spațiul public este reorganizarea administrativ – teritorială a României.
Pentru realizarea acestui obiectiv, Marcel a anunțat înființarea unui grup de lucru în interiorul PSD care să scrie un proiect de lege.
Nimeni nu contestă necesitatea unei noi arhitecturi administrative a României, adaptată nevoilor și realităților actuale. Ceea ce este alarmant, în situația de față, e chiar ambiția meschină a pesediștilor de a rezolva problema pe cont propriu, în laboratoarele partidului.
Așa cum am cerut în repetate rânduri, marile proiecte trebuie să fie rodul unor acorduri politice și sociale, bazate pe consultări naționale cât mai largi. Pornind de la o discuție cu reprezentanți ai partidelor parlamentare și neparlamentare, continuând cu expertiza unor instituții fundamentale precum Academia Română, universitățile, cultele și institutele de cercetare științifică relevante pentru domeniul administrativ.
Reorganizarea administrativ – teritorială este o decizie care produce efecte pentru generații întregi și care trebuie să reziste timp de multe mandate legislative.
Orice măsură arbitrară sau eronată va provoca majoritățile politice din viitor să opereze schimbări sau completări într-un domeniu în care stabilitatea este vitală.
După ce a îngropat România în datorii, sub pretextul că dezvoltă economia națională, Ciolacu trebuie atent supravegheat și cenzurat, mai ales când e tentat să aducă schimbări în structura fundamentală a statului român.
Îi transmit liderului PSD solicitarea noastră fermă de a organiza o platformă de dezbatere pe tema reorganizării, dar și disponibilitatea totală de a pune la dispoziția grupului de lucru cei mai calificați experți de care dispunem în rândul membrilor și simpatizanților AUR.

Un comentariu la „CIOLACU AMENINȚĂ SIGURANȚA NAȚIONALĂ”

  1. Eu când v-am spus la Botoșani dacă există o cale de a răzbi cu acești satrapi, v-ați eschivat parcă în necunoaștere de cauză, prin 2020.

    Răspunde

Lasă un comentariu