Dan Ciprian Grăjdeanu: ”Dragostea înlătură orice barieră”

Pentru Dumnezeu, neam și țară

De la un timp, în țară se simte tot mai apăsat duhul de faptă al unei organizații care sare în ajutorul românilor aflați în dificultate. Are nevoie o familie cu mulți copii de un acoperiș deasupra capului? Îl primește. Are o biserică trebuință de consolidare, ori o mănăstire de ajutor? Se face. Se simt singuri în țara lor românii din Harghita și Covasna? Sunt înconjurați cu dragoste de sute de tineri îmbrăcați în costum național și purtând steaguri tricolore. Gesturi de omenie, izvorâte din credință în Dumnezeu, neam și țară. Frăția Ortodoxă ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruință” este un exemplu viu că așa ceva este posibil încă în zilele noastre. Desigur, nu e singura organizație a societății civile care lucrează pentru binele public pe aceste temeiuri de credință. Dar felul discret și concret în care o face ne-a impresionat. Iar ultimul eveniment de amploare la care a participat, sărbătorirea Zilei Naționale a României la Tg. Secuiesc, ne-a prilejuit interviul de mai jos, cu liderul Frăției, Dan Ciprian Grăjdeanu (n. 1972, Ploiești). Un om hotărât, direct, cu statură și voce de ostaș și totuși plin de smerenie. Ne-a primit acasă la el, în satul Buda de lângă Ploiești, acolo unde s-a retras după douăzeci de ani de serviciu în Jandarmerie. Astăzi, își câștigă pâinea din dresajul de câini, în care s-a specializat și a performat în Ministerul de Interne, alegând o viață liniștită, în natură, mai propice pentru preocupările sale duhovnicești și libertății de care are nevoie pentru a conduce Frăția.

”O carte despre viața Părintelui Calciu mi-a deschis ochii”

– De numele Frăției Ortodoxe ”Sf. Gheorghe” și de al dvs. am auzit de câțiva ani, dar întotdeauna în urma faptelor și mereu cu puține amănunte. Așa încât atât presa, cât și publicul mai larg vă cunosc foarte vag. De aceea, vă propun să începem cu o mică prezentare. Când și de ce ați simțit nevoia să vă asumați o astfel de implicare civică?

– Până acum vreo zece ani, nu mergeam la biserică și nu aveam nici o implicare civică. Fiind pasionat de lectură, prin voia lui Dumnezeu, mi-a picat atunci în mână o carte despre viața Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, editată de Mănăstirea Diaconești (Bacău). Am fost fascinat de această uriașă personalitate duhovnicească și, în egală măsură, de generația sa. Când am aflat cum a putut generația interbelică să facă rezistență la un regim tiranic, cum a fost cel comunist, mi-am spus că nu mai pot sta deoparte. Totodată, am înțelesc ce e cu Biserica. Până atunci credeam că biserica este un loc în care se adună bătrânele. Acea carte mi-a deschis ochii spre viața duhovnicească și inima pentru dorul de Dumnezeu. Am căutat și alte cărți pe subiecte de istorie și ortodoxie și am aflat că toți marii noștri voievozi au fost oameni cu o credință profundă.

De aici, a mai fost un pas până la organizare. Sentimentul patriotic și simțământul de frățietate, care sunt cultivate în structurile militare, m-au animat, sub impulsul lecturilor. Iar formația mea militară m-a ajutat în organizare.

Nu sunt tipul de om care să las lucrurile nerezolvate. Dacă văd că ceva nu merge, mă dau jos și-l împing. Dacă văd un steag căzut, mă duc și-l ridic. Nu cu gândul că fac eu mare lucru, dar până va veni unul mai bun, să fac și eu ceva, să lipsesc această Frăție de personalitatea providențială care, din voia lui Dumnezeu, va veni să ridice acest neam din genunchi și din noroi.

Bineînțeles, am avut greutăți și momente de deznădejde, dar pe care le-am depășit datorită exemplului pe care ni l-au dat eroii, martirii și sfinții noștri din perioada interbelică și din timpul comunismului.

– Cum ați ales numele asociației?

– Ne-am pus sub protecția Sfântului Gheorghe la îndemnul Părintelui Iustin Pârvu de la Petru Vodă, un mare duhovnic al neamului și fost deținut politic timp de 16 ani, în timpul comunismului. Am mers să-i cerem binecuvântarea pentru a constitui un grup de români iubitori de Dumnezeu, neam și țară și l-am întrebat cum să ne numim. Fără să stea pe gânduri, ne-a spus: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință. Noi am pus în față ”Frăția Ortodoxă”, pentru a ne afirma o identitate și un deziderat.

– Ce și-a propus ca obiective prioritare Frăția Ortodoxă ”Sf. M. Mc. Gheorghe”?

– Nu avem obiective mărețe, pentru că pe acestea le va rândui Dumnezeu, dacă va fi cazul. Nu ne-am propus să schimbăm lumea, să salvăm țara, ci să ne mântuim pe noi înșine. Și dacă noi vom căuta să facem fapte bune, să dăm dovadă de dragoste și de credință în nădejdea mântuirii, poate se vor folosi și cei din jurul nostru.

Sigur că ne dorim o țară frumoasă, corectă, civilizată, morală, fără hoți la conducere, dar, deocamdată, încercăm, pas cu pas, să ne schimbăm pe noi înșine. Și, cu ajutorul lui Dumnezeu, ni se tot adaugă oameni. Am pornit, acum șase ani, trei inși și astăzi suntem aproximativ o mie de membri.

– Sunteți numai oameni din generația celor născuți în anii 1970, sau aveți și membri mai tineri?

– Părintele Amfilohie de la Mănăstirea Diaconești, unde am fost într-o tabără de muncă, observa că suntem o organizație sănătoasă, căci avem între noi de la copii de cinci, șase ani, continuând cu elevi și adolescenți, până la studenți și adulți de vârstă medie. Însă, într-adevăr, majoritari suntem cei de patruzeci și ceva de ani.

”Vorba sună, fapta tună!”

– Cum ați început lucrarea de ajutor a românilor din Harghita și Covasna, unde știm că ați participat la mai multe tabere de muncă și la alte evenimente?

– Am sărit de fiecare dată acolo unde am auzit un strigăt de ajutor. Prima oară, am mers la chemarea părintelui Lucian Pozna-Pop de la Dobârlău Vale, unde am construit un cămin pentru copiii din acel sat românesc din Covasna. Părintele le dădea o masă caldă la prânz și îi ajuta la teme. Dar nu avea la dispoziție decât  un local vechi de vreo 70 de ani, dărăpănat, fără căldură, fără nimic. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să le facem o investiție mare acolo și acum copiii au toate condițiile necesare. Apoi am continuat prin alte părți, după nevoile de care aflam și posibilitățile pe care le aveam. Am mai consolidat o biserică la Aita Mare (Covasna), căreia i-am îngrijit și curtea și cimitirul și i-am sădit o livadă. Am participat și la construirea catedralei ortodoxe din Chișinău (Republica Moldova), dar am avut și câteva tabere la chiliile și schiturile românești din Sfântul Munte Athos. În Aprilie vom merge din nou pe Athos, o sută e bărbați, să-i ajutăm pe monahii români de acolo.

Mai avem fapte, așa, dar nu e cazul să ne lăudăm prea mult.

Noi mergem pe principiul formulat de un Sfânt Părinte: ”Vorba sună, fapta tună!”. Așa că preferăm să făptuim, decât să vorbim.

– După câțiva ani de activitate susținută, care sunt satisfacțiile cele mai mari pe care le-ați avut în această zonă din inima României care continuă să sângereze?

– Cea mai mare satisfacție este bucuria cu care suntem primiți de românii de acolo, și nu doar ei, ci și de către o parte dintre maghiari. Altfel, nu considerăm că am făcut lucruri majore.

Cea mai mare bucurie am trăit-o la sărbătorirea Zilei Naționale a României la 1 Decembrie 2017, la Tg. Secuiesc. Ne-am dus acolo câteva sute de români din toată țara. Oameni din Frăția Ortodoxă ”Sf. M. Mc. Gheorghe”, simpatizanți ai noștri, dar și alte organizații, precum este ”Calea Neamului” de la Brașov, condusă de dl dr. Mihai Târnoveanu și care se luptă mult pentru drepturile românilor din Harghita și Covasna.

N-am mers la Tg. Secuiesc să stresăm sau să supărăm pe cineva, ci pentru că e țara noastră, o iubim și vrem să simtă și românii de acolo bucuria unei zile atât de mari ca1 Decembri și să știe că nu au fost uitați. Pentru că, într-adevăr,  românii de acolo suferă îngrozitor, și nu de acum, ci de foarte mult timp. Au fost obligați să-și schimbe limba, credința și chiar și etnia – în mod declarativ –, de-a lungul istoriei. Iar acum trăiesc în minoritate, cu frică.

În timp ce mărșăluiam, am văzut cum unii ieșeau la geam și fluturau scurt un steguleț de hârtie, pentru ca apoi să se ascundă repede la loc, ca să nu fie văzuți.

Am făcut un marș, însoțit de cântece patriotice, prin aproape tot orașul. Și am simțit și ajutorul lui Dumnezeu, căci, deși vremea era urâtă, friguroasă, cu lapoviță, când am pornit marșul s-a luminat cerul, n-a mai fost picătură de ploaie, până când am ajuns la punctul final.

Pe urmă, am mers la Hăghig (Covasna), o localitate majoritar maghiară, să ducem daruri bătrânilor de la un azil de acolo. Când am intrat, 60 de inși, toți îmbrăcați în costume naționale și în frunte cu doi preoți, se vorbea numai ungurește, iar când am plecat, toți vorbeau românește și bătrânii ne-au condus până la ușă, cu lacrimi în ochi. O dovadă că dragostea înlătură orice barieră.

Părintele Leon Arion le-a făcut la început o rugăciune pentru izbăvire de boală, apoi  le-am dat cadourile și le-am cântat colinde. Am stat de vorbă cu bătrânii și i-am mângâiat cum am știut.

Am vrut să arătăm că românul știe să fie boier în țara lui, oriunde ar fi, de Ziua Națională sau nu.

”Noi, românii, nu știm adevărul despre suferințele fraților noștri din Harghita și Covasna”

– De ce credeți că nu există o solidaritate adevărată și masivă a românilor din alte zone ale țării cu românii din Harghita și Covasna? De ce nu ne interesează ce se întâmplă cu românii de acolo?

– Pentru că nu se știe adevărul. Nici eu n-am știut că situația este atât de gravă. Credeam că, dacă voi veni cu inima plină de dragoste, cu voie bună, cu daruri și cu dorința de a face ceva pentru cei de acolo, va fi suficient. Nu este. Românii din Harghita și Covasna se simt părăsiți de către noi, toți ceilalți, și de către autorități. Au văzut că n-au nici o altă șansă de a rezista acolo, decât dacă își reprimă orice manifestări românești, ba chiar și renunțând la credință și la limbă. În felul acesta se produce o asimilare forțată a lor de către maghiari. Și nu este o exagerare, deși așa îți pare dacă nu mergi să te convingi la fața locului. Este inadmisibil să-mi fie frică în țara mea că sunt român!

– Ce credeți că ar trebui făcut pentru a ieși din această situație? E o problemă a cărei rezolvare stă numai în decizia politică, ori putem să ne implicăm și noi, societatea civilă, presa?

– Cred că și o parte și cealaltă trebuie să lucreze în acest sens. Din păcate, se vede că tendința deciziei politice, de douăzeci de ani încoace, este de cedare, nu de păstrare a identității românești acolo. Pe de altă parte, sunt de părere că primul vinovat pentru dezastrul țării este cel la care te uiți dimineața în oglindă. Deci, eu personal. Nu atribui vini nimănui. Eu trebuie să fac cât pot de mult și, dacă s-or lipi și alții de faptele mele și ale altora, va fi bine. Societatea civilă are și ea forța ei, deloc de neglijat. Prin fapte, prin cuvânt, putem schimba realități. Trebuie mers alături de frații noștri români oriunde este nevoie, sunt prigoniți sau  strigă după ajutor. Să-i ajutăm cu ce putem, să-i ridicăm o casă unuia mai amărât, să-i hrănim pe alții, să le bucurăm bătrânețele altora, să ne îngrijim de educația celor mai tineri și așa mai departe. Activități românești, frumoase, pașnice. Nu ne războim cu nimeni, nu punem pe nimeni la punct, ci dăm ajutor românilor și ne bucurăm că suntem români în România.

– Cum împăcați atașamentul fundamental, mărturisit și manifest la ortodoxie cu naționalismul evident în Frăția ”Sfântul Gheorghe”?

–  Sunt legate. De vreme ce Dumnezeu a rânduit să ne naștem români, iar în Sfânta Scriptură ni se spune că la Judecata de Apoi vor merge neamurile, cu conducătorii lor în frunte, atunci iubirea de Dumnezeu nu se desparte de dragostea de neam și țară. Avem o responsabilitate pentru cei din jurul nostru. Trebuie să ne apărăm și să ne promovăm valorile pe care a îngăduit Dumnezeu să le avem de-a lungul mileniilor (pentru că avem o istorie care se pierde în negura timpului). De altfel, Biserica a fost cea care a menținut românismul pe aceste meleaguri.

Numai naționalismul fără credință cunoaște derapaje. Am întâlnit oameni care se pretind patrioți, naționaliști, dar care suferă devieri, pentru că, neavînd așezare în Hristos, sunt covârșiți de mândrie, se cred grozavi și că fac lucruri mari, dar situația lor îi arată că nu sunt unde trebuie. Or transformarea începe cu noi înșine. Nu se poate să vrei să salvezi țara, dar tu să nu te poți salva pe tine. Mai întâi să fii tu în Biserică, să ai grijă de familia ta, să fii un profesionist onorabil la locul de muncă, să fii un stâlp al comunității tale, abia apoi să te gândești la planuri mai mari.

Credința ortodoxă nu te îndeamnă niciodată să faci rău, ci să îți iubești aproapele, să fii demn, să ai discernământ, să fii un om frumos. De aceea, ar trebui promovata mai mult învățătura Bisericii, iar noi toți să fim uniți în jurul Bisericii – căci, așa cum spune o mare doamnă a temnițelor comuniste, Aspazia Oțel Petrescu, Biserica Ortodoxă este ultima redută a neamului românesc.  Or, faptele noastre nu sunt un scop în sine, ci pentru a suda om cu om, pentru a crea o rezistență românească întru firesc, de care e mare nevoie azi. Firescul e privit ciudat azi: dacă mergi la biserică, se uită lumea ciudat la tine, dacă ții post, la fel, dacă faci copii mai mulți, de asemenea, dacă lucrezi voluntar pentru a-l ajuta pe aproapele, ești un ciudat… Și în câte alte situații nu se întâmplă la fel. Avem nevoie să arătăm că firescul e frumos.

(Interviu apărut, într-o formă prescurtată, în Formula As nr. 1299, din 18 – 25 Ianuarie 2018)

Un comentariu la „Dan Ciprian Grăjdeanu: ”Dragostea înlătură orice barieră”

  1. Multumesc de articol si Doamne ajuta sa mai intilniti oameni de mare suflet ca domnul Grajdeanu.

    Am avut parte, cu voia lui Dumnezeu, sa il cunosc personal, in Virginia USA, pe vrednicul de pomenire Parintele Gheorghe Calciu.Intilnind pe Parintele, puteai sa iti dai seama ca Ortodoxia nu poate fi terminata nici macar in mod criminal. Cred ca domnul Grajdeanu ar fi simtit o mare mangaiere pe suflet sa fi avut parte de o intilnire cu Parintele. Totusi, de unde este acum Parintele vegheaza, si numai darul lui Dumnezeu a facut ca aceasta fratie nu numai sa ia nastere dar sa si creasca, cum bine zice la psalmi, asa ca sa mai dea o lectie raului nevazut.

    Numai bine pentru toti cei care binecuvinteaza pamantul pe care calca…

Comentariile sunt închise.