Clasa politică românească mărturiseşte, de un sfert de veac încoace, un crez pe care nu-l are: statul de drept.
Pentru politicienii noştri, această noţiune nu este o realitate pe care să o încarneze, ci o simplă formulă retorică de adormit opinia publică şi de amăgit partenerii străini. E lesne de constatat asta dacă punem faţă în faţă definiţia statului de drept cu existenţa obiectivă a statului român.
Într-un stat de drept, cele trei puteri, legislativă, executivă şi judecătorească, se află într-un permanent echilibru, pentru că se asistă şi se cenzurează una pe alta, în virtutea unor mecanisme bine stabilite. Cu alte cuvinte, nici una dintre expresiile lor – Parlamentul, Guvernul şi Justiţia – nu are cum să devină abuzivă, arbitrară sau tiranică. Poate încerca, dar atunci va fi adusă la ordine prin forţa legii, care domneşte deasupra tuturor. Evoluţia statului este predictibilă şi cetăţenii au anumite garanţii în privinţa drepturilor şi libertăţilor.
La noi însă, de la înlăturarea regimului comunist încoace, s-a manifestat continuu o pronunţată asimetrie între cele trei puteri în stat. În anii „90, Executivul făcea şi desfăcea Legislativul şi supunea autoritar Justiţia. În a doua parte a anilor 2000 şi după, Legislativul a ţinut mereu în şah Executivul, schimbând guvernele – nu în concordanţă cu interesele generale ale cetăţenilor, ci potrivit celor particulare, impure, ale unor lideri politici, mergând până într-acolo încât a încercat, de două ori, să-l demită pe preşedintele statului. Iar de câţiva ani încoace, acelaşi Legislativ se dovedeşte neobosit în a căuta mijloace de a controla Justiţia sau măcar de a o boicota. În reacţie, Justiţia tinde să se impună ca ordonator exclusiv al vieţii publice, printr-o ambiţioasă „resetare” a clasei politice, pe bază de dosare penale.
În aceste condiţii, nici o victorie de etapă pe drumul spre statul de drept nu este imuabilă. Orice accent greşit ameninţă să provoace o schimbare de paradigmă. Ca să dăm un exemplu la zi, adoptarea unor modificări legislative rău-intenţionate vor duce la castrarea Justiţiei şi, implicit, de la deturnarea luptei anticorupţie, de la corupţii mari, spre cei mici şi foarte mici. Prin anularea unor paragrafe de lege sau prin „nuanţarea” lor vom spune adio marilor dosare de corupţie şi vom asista la o „spectaculoasă” vânătoare de găinari. Scenariul nu este rodul imaginaţiei noastre, ci unul care se derulează de câtăva vreme încoace.
Parlamentul are astăzi în mânecă peste douăzeci de proiecte legislative pentru amendarea Codului Penal, a Codului de Procedură Penală, a legii incompatibilităţii privind dezincriminarea conflictului de interese etc. – toate vizând asigurarea protecţiei politicienilor corupţi. Cu un dos de palmă ar fi şterse aproape toate progresele făcute în Justiţie de un deceniu încoace. Multe astfel de proiecte au fost blocate până acum, ca efect al confruntărilor dintre grupurile de putere. Uşor, uşor, însă, se conturează condiţii favorabile pentru adoptarea lor. S-a creat deja o masă critică de aleşi care presează în acest sens, ei înşişi fiind ameninţaţi de dosare penale. Mai este nevoie numai de lideri politici care să-şi asume eventualele costuri. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este un adversar declarat al luptei anti-corupţie şi ar fi gata să dea lovitura fatală acesteia, pe final de carieră, dar nu poate singur. În sensul acesta, pare-se că preşedintele încă în funcţie al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, aflat printre parlamentarii fără dosar penal, nu ar fi acceptat să se înhame la această operaţiune sau, în tot cazul, a aşteptat să se aleagă apele şi a tărăgănat lucrurile. Condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, a accentuat caracterul de urgenţă al adoptării modificărilor legislative. Prin urmare, Zgonea este debarcat, şi în locul lui va fi pus, probabil, Victor Ponta, fost premier şi lider al PSD, actual client al DNA. Ponta are şi curajul, şi inconştienţa, şi interesul de a aduce Justiţia în starea de servitoare a politicienilor. El este un „mort” politic, pe care nu-l mai poate afecta nici un gest suicidal, ca acesta. Dimpotrivă, ar putea redeveni ce-a fost, ba chiar mai mult decât atât, în cazul în care Justiţia va fi pusă cu botul pe labe definitiv. Iar „învierea” politică a lui Ponta va fi, în sfârşit, o declaraţie cinstită a clasei politice împotriva statului de drept.
(Formula As nr. 1216, 12-19 Mai 2016)