O nouă fundație a demnității românești

Jefuirea patrimoniului industrial românesc prin vînzări bandidești este confirmată inclusiv de fostul prim ministru Nicolae Văcăroiu, care susține că peste 70% din privatizările fostelor întreprinderi de stat au fost eșecuri. El a amintit că pentru cele peste 7.500 de societăţi privatizate, cu o valoare de piaţă de peste 350 miliarde USD, statul a luat praful … [mai mult]

Făgăduință!

Trăim vremuri în care trădarea este recompensată cu promovarea în funcții înalte în statul român, iar buna-credință, onestitatea și patriotismul sînt pedepsite prin marginalizare și diabolizare. Există o așteptare enormă în rîndul poporului român pentru ca lucrurile să fie puse în făgașul lor normal: valorile să fie respectate, ierarhiile sociale să se constituie pe bază … [mai mult]

O nouă elită a neamului românesc

Sîntem oameni, nu îngeri, dar știm care este drumul drept și spre ce năzuim. Dacă noi vom trăi valorile pe care le mărturisim, oamenii vor avea încredere în noi și ne vor susține. Ne-am angajat la o lucrare care nu este numai în exteriorul nostru, ci mai ales în inima noastră. Este vital să lucrăm … [mai mult]

Noi avem un singur aliat: POPORUL ROMÂN!

În timp ce partidele Sistemului s-au dovedit a fi doar găști de pradă, de la care ni se trag toate relele, noi, partidul AUR, sîntem chemați să facem o politică cu adevărat națională. Români, aduceți-i la guvernare pe cei care știu, pot și vor să vă slujească! Interviul integral pe care l-am acordat InfoBistrita.ro este … [mai mult]

Ce va face AUR

Românii sînt cei mai săraci europeni. Peste 50% dintre români sînt săraci. Dar, dintre aceștia, potrivit statisticilor oficiale, 25% sînt sub pragul sărăciei, adică abia supraviețuiesc. Cauza acestei situații este subțirimea clasei de mijloc. Nici o guvernare, de 30 de ani încoace, nu a fost interesată să sprijine clasa de mijloc, cea alcătuită din întreprinzători … [mai mult]

Trebuie să ne recuperăm ȚARA!

AUR este expresia politică a celor care vor să-și recupereze țara și să-i impună o traiectorie de dezvoltare în folosul poporului român. Vrem exploatarea resurselor în primul rînd de români, în folosul românilor. Susținem familia firească, cea dintre un bărbat și o femeie, și apărăm viața din momentul concepției. Ne opunem oricărui transfer masiv de … [mai mult]

AUR la guvernare

Ce va însemna guvernarea AUR, în linii generale: – taxe și impozite reduse; – sprijin constant și consistent pentru antreprenorii români; – dezvoltarea micilor gospodării țărănești și a fermelor mici și mijlocii; – exploatarea resurselor naturale ale țării în beneficiul românilor; – reindustrializarea țării prin grija inteligentă a statului; – finalizarea tuturor capacităților de producție … [mai mult]

Apel către instituțiile statului!

Dacă în România există un partid sau oameni politici care promovează interesele altor țări, indiferent că sînt din Est sau din Vest, acest lucru trebuie dovedit și elucidat cît mai rapid. Încrederea românilor în democrație depinde de asta. Solicit tuturor instituțiilor statului cu atribuții în verificarea unor astfel de acuzații să investigheze și să prezinte … [mai mult]

Inițiativă AUR pentru susținerea familiei

Inițiativa legislativă a partidului AUR privind acordarea unui tichet de 1000 lei pentru fiecare nou-născut a primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ! Prin această propunere, AUR susține acordarea acestei sume pentru ca proaspeții părinți să poată cumpăra celor de trebuință. Tichetul de 1000 lei va fi acordat tuturor mamelor de bebeluși, fără discriminare. Așteptăm … [mai mult]

Miza luptei noastre politice

Acțiunea politică a AUR este pornită, justificată și alimentată din dragoste. Noi, românii, trebuie să dobîndim o gîndire de tip imperialist. Un imperialism nu opresiv, ci unul bazat pe dragostea cu care vitalitatea și calitățile românești să impună în ochii altora interesul și valorile noastre naționale. Una dintre mizele mari ale luptei noastre politice este … [mai mult]