ACT schimbă direcția României

ACT înseamnă efortul unei generații pentru a transforma acest stat bicisnic, așa cum a ajuns statul român – acest stat slab, primejduit din toate părțile și ignorat, când nu umilit – într-un stat puternic militar, economic și diplomatic. Un stat care să-și impună voința atât în privința treburilor interne, cât și pe scena internațională. Este posibil … [mai mult]

Steagul mișcării conservatoare ajunge la Hunedoara

Acțiunea Conservatoare

Hunedoara este un județ tare drag inimii mele, pentru că am multe amintiri minunate de pe meleagurile lui. Îl cunosc ca în palmă, după anii de reportaje și interviuri de mare substanță pe care le-am făcut prin satele și orașele lui. L-am cutreierat dintr-un colț în altul, alături de fabuloasa echipă de la revista ”Formula … [mai mult]

Acțiunea Conservatoare intră în Cetatea Unirii

Sâmbătă, 22 noiembrie a.c., Acțiunea Conservatoare (ACT) își lansează public filiala Alba. Alături de prietenii și colegii mei Robert Alecu, deputat în Parlamentul României și secretar general al ACT, și Principele Șerban Dimitrie Sturdza, europarlamentar și vicepreședinte al ACT, voi avea bucuria de a prezenta conducerea interimară a filialei Alba și de a vorbi despre … [mai mult]

ACT ajunge la Bacău

Strategia de extindere în întreaga țară a Acțiunii Conservatoare are rezultate remarcabile. În mai puțin de cinci luni de la lansare, avem 17 filiale județene. Și nu ne oprim aici! A venit rândul județului meu natal pentru lansarea publică a filialei ACT. Vă anunț cu mare bucurie că sâmbătă, 15 noiembrie, punem steagul mișcării noastre și … [mai mult]

ACT la Timișoara

În doar patru luni, am pus bazele structurilor județene ACT în mai mult de jumătate dintre județele țării. Am discutat în aceste săptămâni cu sute de oameni care nu au mai făcut politică, dar care nu mai acceptă să privească de pe margine dezastrul în care se scufundă România. Proiectul de țară ”România puternică 2050”, … [mai mult]

UNITATE, nu dezbinare!

România are nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de ordine, libertate și un crez național. La graniță e război. Relațiile cu aliații suferă. Înăuntru mocnește neîncrederea. Iar unii muncesc zi și noapte ca să ne dezbine mai mult, pe criterii etnice și ideologice. Statul român e pus la grea încercare, dar națiunea română rezistă, atâta … [mai mult]

Un act de cenzură

„Eliminarea emisiunii Dan Diaconescu Direct este un act de cenzură și o ofensă adusă libertății de exprimare” Eliminarea emisiunii Dan Diaconescu Direct din grila de programe a televiziunii Canal 33 este un act de cenzură și o demonstrație publică de forță instrumentată de Consiliul Național al Audiovizualului. Presiunile constante exercitate asupra postului de televiziune au … [mai mult]

România, exclusă din negocierile pentru pacea și reconstrucția Ucrainei

România a absentat de la întâlnirea dintre reprezentanții Ucrainei și aliații acesteia, găzduită de JD Vance şi Davis Lammy, lângă Londra. La negocieri au participat și reprezentanți ai Uniunii Europene, Franței, Germaniei, Italiei, Finlandei, Poloniei și ai NATO. La sfârșitul săptămânii trecute, Președintele Nicușor Dan a făcut o vizită privată în Republica Moldova, unde a … [mai mult]

Un ACT istoric pentru București

Dragi prieteni, am prezentat public astăzi Comitetul de inițiativă pentru constituirea Organizației București a partidului Acțiunea Conservatoare.  Este începutul unui plan prin care urmărim ca Bucureștiul să redevină motorul civilizației românești. Nu este doar lansarea unui proiect politic, este un ANGAJAMENT. Vă invit să citiți discursul pe care l-am susținut azi în fața colegilor și … [mai mult]

Un guvern împotriva viitorului: taxe pe maternitate și lovituri sub centură pentru cultură

Un guvern împotriva viitorului: taxe pe maternitate și lovituri sub centură pentru cultură

Într-o perioadă în care România se confruntă cu un declin demografic sever și cu o prăbușire a consumului de cultură scrisă, Guvernul condus de Ilie Bolojan a decis să aplice două măsuri care par desprinse dintr-un manual de autodistrugere națională: impozitarea mamelor aflate în concediu de creștere a copilului și majorarea TVA-ului pentru cărți, ziare … [mai mult]