Îmi exprim solidaritatea cu victimele atacului armat de la liceul austriac BORG Dreierschützengasse, printre care se află și doi cetățeni români.
Incidentul din Graz ne amintește, în cel mai dureros mod, că lumea în care trăim a devenit din ce în ce mai nesigură, chiar și acolo unde copiii ar trebui să fie ocrotiți și protejați de orice formă de violență.
Transmit toată compasiunea mea celor afectați de aceast atentat absurd și mă rog pentru familiile îndoliate si pentru vindecarea celor răniți.
Această tragedie nu este un simplu „incident izolat”. Este expresia unui dezechilibru adânc în inima societății moderne – o societate care a neglijat reperele morale, familia, autoritatea părintească și educația profund umană, în favoarea unui progres artificial și adesea dezumanizant.
Este timpul să redăm familiei, educației și moralei creștine rolul central pe care l-au avut de-a lungul istoriei în comunitățile civilizate.
Cer autorităților române să ofere tot sprijinul necesar victimelor și familiilor afectate. Statul român are obligația să fie prezent – prin grijă, solidaritate și acțiune – oriunde suferă unul dintre cetățenii săi.