Sânziana Pop. 80

Sânziana Pop face parte din stirpea rară a celor care nu îmbătrânesc. Numărătoarea anilor privește biografia, nu neapărat biologia, și în nici un caz intensitatea sufletească. Lumina nu îmbătrînește.

Într-un anume fel, Sânziana Pop a rămas adolescenta din celebrul ei roman Serenadă la trompetă.

”În scrînciob stau cu fața spre curte. Cînd prind vînt, îmi văd picioarele întîi, lunec încet spre vîrfuri și fusta îmi trece peste genunchi. Apoi văd poarta. Lumina strecurată printre scînduri ca un păianjen. Cînd vin înapoi, închid ochii și vîntul îmi smulge fusta în jos. Abia la al doilea elan încep să prind înălțime. Curtea lunecă în pantă, mă înalț spre gardurile de piatră, în capul vîntului dinainte deschid ochii și văd cocoșii de tablă de pe acoperiș. Și-apoi iar curtea, ajung cu capul lîngă pămînt. Și iar cocoșii. Sînt verzi, țîșnesc, țîșnesc cu mine în sus. Și țiglele, se desprind, le trag în roiuri. Și iar pămîntul. Cad. Cocoșii-mi curg printre brațe. Și țiglele. Vin în picaj printre frunze. Cerul. Zidurile orașului, turnurile cotropite de păsări. Pămîntul, cerul, pămîntul. Jos totul. Și iarăși sus. Iarăși și iarăși. N-ajung la soare și îmi fac vînt. Iarăși și iarăși. Îndoi genunchii și îi întind, am aripi, despic văzduhul și mă înalț. Soarele, soarele. N-ajung la soare și apoi ajung. Haț! Îl prind și-l trag. Țiglele zuruie cu sunet de smalț. Îl leg, îl smulg. Cade. Curge în spinii perilor păduroși. Zdrențe galbene flutură în toată grădina, steaguri mici de lumini.

Sînt deasupra orașului. Am învins. Sus, tot mai sus, mă înalț și mi-ar plăcea să cînte cineva la trompetă.” (Serenadă la trompetă, Editura Pentru Literatură, București, 1969)

Celor mai apropiați ne-a spus secretul tinereții fără bătrînețe și al vieții fără de moarte. Întîi trebuie să găsești curcubeul, apoi să te urci pe el și să mergi, neabătut, pînă la capăt. Capătul, oricare și oricînd ar fi, nu poate fi decît tot numai lumină.

Curcubeul Sânzianei Pop este  profesia. Iubește cu patimă scrisul. De cînd se știe. Avea doi sau trei ani cînd umbla de colo-colo cu un creion legat de gît, căutînd să descopere lumea, pentru ca apoi să o povestească. Avea un model, tatăl ei, Gavril Pop – medic și jurnalist, director al ziarului ”de rezistență transilvană” Tribuna (Brașov) la începutul anilor 1940 și apoi deținut politic sub regimul comunist.

De la tatăl ei a moștenit pasiunea și talentul, dar talantul și l-a lucrat singură. A fost conștientă mereu că are ceva de dat lumii într-un mod unic. Și a dat. La început a devenit regina reportajului românesc. În plin comunism, reușind să scrie altfel decît ar fi silit-o cenușiul epocii și cenzura. Pe urmă, a fost o uluitoare stea a prozei românești, prin romanul amintit, care a marcat o generație și care este la fel de modern și puternic și azi, la o jumătate de veac distanță. După Revoluție, a creat solida, utila și fermecătoarea revistă ”Formula As” – una dintre puținele publicații care trăiesc și astăzi din vînzări la chioșc. O formidabilă școală de reportaj.

Sânziana Pop a reușit toate acestea pentru că și-a păstrat candoarea adolescenței, n-a uitat nicicînd de joc și de ambiția ei de a apuca soarele, ca să-l tragă peste lumea românească, și totodată a fost de o seriozitate prusacă în acest efort de a se înălța tot mai sus, tot mai aproape de cer. A reușit pentru că și-a așezat inima în trecut, iar privirea și-a ațintit-o întotdeauna către viitor.

Astăzi, cînd împlinește 80 de ani, lucrează cu aceeași poftă, același fler și aceeași dexteritate ca în prima tinerețe și are noi și noi proiecte editoriale.

De mulți ani, fericirea de a scrie și-a convertit-o în fericirea de a-i învăța pe alții să scrie și de a aduce, împreună, adevărul, frumosul și binele în viețile cititorilor.

Cîndva o tulburătoare apariție în viața mondenă și, mai ales, în cea a breslei scriitoricești, astăzi, Sânziana Pop este o prezență  extrem de discretă în societate, cunoscută ”în persoană” de foarte puțini dintre cei care alcătuiesc protipendada, își răscumpără această retragere voluntară printr-o existență vulcanică alături de puținii prieteni apropiați și de colegii de la ”Formula As”. Iar iradierea din acest cerc intim răzbate pînă la inimile cititorilor, pe care îi molipsește de entuziasm, energie și optimism.

De Sînziene, Sânziana Pop pășește în al nouălea deceniu de viață cu starea de spirit și naturalețea unei copile care sare într-un alt pătrat al șotronului. Să-i urăm ”La mulți ani!” și să-i urmăm exemplul.