O nouă tragedie într-un spital din România

Sistemul medical din România a mai produs o tragedie în această săptămână, când un copil de 16 ani a murit cu zile la Spitalul din Târgu Jiu.
Pacientul a fost ținut ore în șir în unitatea medicală, deși starea sa de sănătate se degrada galopant.
Medicul de gardă a refuzat să intervină chirurgical, pentru că nu ar fi avut competențe în domeniul pediatriei, iar salvarea care ar fi trebuit să îl ducă de urgență la Craiova nu avea medic.
Lipsa cronică de personal medical și sistemul de tranzacționare a posturilor din spitale contra unor șpăgi monstruoase distrug sistemul de sănătate din România de ani buni.
Nimeni nu a avut curajul să impună două măsuri dure, dar salvatoare:
1. Înființarea unui sistem național, centralizat, de recrutare a personalului medical, pentru a stârpi clientelismul și vânzarea posturilor vancante.
2. Aplicarea unei clauze contractuale prin care absolvenții cursurilor gratuite din școli și facultăți cu profil medical să aibă obligația de a profesa 10 ani în unități din sistemul național de sănătate.

Un comentariu la „O nouă tragedie într-un spital din România”

  1. Doamne câtă dreptate aveți cu aceste două măsuri.!?
    Par dure așa cum ați spus ,însă esențiale în formarea personalului medical,care în 10 ani,nu doar că capătă experiența, dar majoritatea nu vor dori să mai plece,ceea ce este mult mai important. Apoi au garanția unui loc de muncă la terminarea studiilor. Ce si-ar dori mai mult un tânăr proaspăt ieșit de pe băncile scolii??Prin asta se rezolvă problema de la punctul 1.
    Tot respectul domnule Târziu!

Comentariile sunt închise.