Jaful continuă. Sub camuflaj momentan

Guvernul prelungește cu încă trei luni plafonarea prețurilor la polițele RCA, până la data de 31 martie, la recomandarea Autorității de Supraveghere Financiare.

Marcel Ciolacu se vede nevoit să mai amâne dezmățul anunțat din piața asigurărilor, după anularea alegerilor prezidențiale.

Când a aprobat ultima plafonare, șeful PSD visa că va fi Președintele României la finalul anului, și era sigur că nu va mai deconta dezastrul economic pe care l-a creat în campania electorală.

Explozia tarifelor de asigurare auto din ultimii ani ascunde un ghem de interese și incompetență pe care sinecuriștii bine plătiți de la ASF nu au știut și nici nu au vrut să îl desfacă.

Dacă ar fi avut în intenție, oricare dintre prim-miniștrii instalați în ultimii ani ar fi pus de mult ordine în gașca de la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Din păcate, jaful va continua atâta vreme cât protectorii ASF vor rămâne la butoane, iar decontul va ajunge, mai devreme sau mai târziu, tot la plătitorul de taxe și impozite.

 

Lasă un comentariu