În declarația politică pe care am depus-o astăzi la Senatul României, am vorbit despre evenimentele grave care au loc în aceste zile la frontiera dintre Republica Belarus și Polonia – o nouă fază a crizei politico-umanitare a migranților.
Mii de refugiați forțează astăzi intrarea în spațiul Uniunii Europene.
Redau integral declarația mea politică:
„De luni bune, la granița dintre Republica Belarus și Polonia, s-au adunat câteva mii de refugiați, majoritatea provenind din Orientul Mijlociu. Din august încoace – trei-patru mii – după majoritatea estimărilor – de bărbați, femei și copii provenind din Irak, Siria și Yemen. Un adevărat butoi cu pulbere la o aruncătură de băț de frontiera Uniunii Europene. Până în urmă cu câteva zile, reacțiile la nivel european au fost palide. Sau, mai curând, inexistente.
În ultimele zile, criza a escaladat. Săptămâna trecută, cel puțin o mie de imigranți au fost escortați de autoritățile din Minsk și ajutați să-și improvizeze tabere, pentru a face față temperaturilor de îngheț. De aici și până la izbucnirea unor confruntări cu forțele de ordine poloneze nu a mai fost decât un pas.
Pe bună dreptate, polițiștii de frontieră și militarii își apără țara. Cu armele în mâini. Douăsprezece mii de soldați polonezi au fost mobilizați la graniță pentru a înfrunta și a împiedica tentativele violente ale refugiaților de a intra pe teritoriul Poloniei. Aceasta, în timp ce, din rațiuni propagandistice, femei refugiate ar fi fost manipulate să forțeze sârma ghimpată, iar copiii acestora au fost prezentați tremurând de frig.
O nouă etapă a crizei europene a migranților este deja o realitate dramatică. Nu numai că Belarusul nu a întreprins nimic pentru a opri fluxul migrator către frontiera polonă, însă, după toate aparențele, președintele Aleksandr Lukașenko ar fi acționat întocmai în sensul destabilizării situației și ar fi în spatele întregii operațiuni.
Întreaga lume a asistat, anul trecut, la represaliile declanșate de Lukașenko, drept consecință a contestării în stradă a rezultatului din alegerile prezidențiale. Ca urmare, Bruxelles-ul și Washington-ul au impus regimului belarus sancțiuni economice aspre. Furios pe ingerința și presiunea Occidentului, Lukașenko a reacționat. Răzbunându-se. Și a declanșat o criză politică și umanitară, de pe urma căreia dorește, probabil, să obțină concesii.
În răstimp, Varșovia a decretat stare de urgență în zona de graniță, și-a mobilizat trupele și își apără pământul național. O reacție de forță, dar nu mai puțin corectă! Bruxelles-ul o susține cu jumătate de gură, dar condamnă în cei mai duri termeni acțiunile lui Lukașenko și îl amenință cu noi sancțiuni. Ostilitatea doamnei von der Leyen față de patrioții care guvernează Polonia nu este niciun secret pentru nimeni. Iar anunțul recent privind construirea unui zid lung de 180 de kilometri, adică aproape jumătate din lungimea totală a frontierei cu Belarusul, nu are cum să fie privită cu ochi buni la Bruxelles.
Nimeni nu știe ce va urma. Afluența de migranți va continua. Văzându-i acțiunile și ascultându-i declarațiile, Varșovia nu pare că va ceda. Nu îi va lăsa pe refugiați să intre pe teritoriul său, chiar dacă doar pentru tranzit. Ceea ce se traduce într-o atitudine demnă și firească.
Să ne rugăm pentru o soluționare grabnică a crizei! Intrarea în Uniunea Europeană a miilor de refugiați din Orientul Mijlociu ar însemna începutul unei catastrofe”.