În apărarea României

Ce credeți că s-ar întîmpla dacă guvernul României ar finanța și ar gira prin prezența premierului o mișcare separatistă românească pe teritoriul Ungariei?
Ar avea vreo reacție guvernul Ungariei? Nu cumva l-ar declara persona non grata pe premierul României?
Nu cumva ar interzice pretinsele tabere de tineret și programele de finanțare ale unor proiecte care ar urmări enclavizarea și autonomia pe criterii etnice a comunității românești? Nu cumva ar protesta vehement la cancelariile europene?
Nu cumva aceste cancelarii ar sări ca arse să ne re-aducă pe drumul cel bun? Eu unul n-am nici o îndoială că așa s-ar întîmpla.
Însă, cînd Ungaria desfășoară, cu o obrăznicie crescîndă, tot felul de manifestări iredentiste, separatiste și antiromânești în plină vatră românească, în centrul României, guvernul român e paralizat, tace sau cel mult murmură în barbă.
Nu avem politică externă și nu avem nici măcar responsabilitatea menținerii ordinii constituționale interne.
Cu un ministru de Externe în cea mai mare parte absent de la datorie (precum protectorul său de la Cotroceni), atunci cînd nu face gesturi de trădare națională (vezi acordul pentru Bâstroe!) și cu un premier chipurile general de armată, care are anvergura unui sergent major și îndrăzneala unui licean cu lecția neînvățată care e scos la tablă, România este pusă permanent în inferioritate de un stat mult mai mic și mai puțin însemnat pe harta lumii.