Despre vizita în SUA

Spre finalul vizitei noastre în SUA, am câteva concluzii de etapă.
Întâi, întinderea și intensitatea evenimentelor desfășurate aici nu se compară cu nimic din ce am trăit ca om politic de patru ani încoace.
Americanii știu să facă spectacol din actul politic. Iar ediția din acest an a CPAC (Conservative Political Action Conference), în cadrul căreia care a avut loc și a cincea ediție a ICS (International Crisis Summit), a fost un spectacol extraordinar. Cu tot dichisul, de la stilistică și logistică pînă la vorbitori și numărul uriaș de participanți.
În al doilea rând, pentru România a fost o ocazie nemaipomenită de promovare a interesului național, într-un conext extrem de favorabil și la un înalt nivel al interlocutorilor.
Pentru această oportunitate rară le mulțumim cu recunoștință organizatorilor și în special dr. Robert Malone (ICS) și lui Matthew Aaron Schlapp (CPAC), care ne-au invitat.
În al treilea rând, mișcarea conservatoare românească, reprezentată de Alianța AUR, a fost validată public. Nu doar că a fost primită ca dezirabilă, dar i s-a recunoscut statutul de partener în plan internațional chiar din epicentrul celei mai mari puteri mondiale, de la Washington.
Delegația AUR, din care fac parte (alături de George Simion, Christian Terheș, Cristina Dumitrescu, Georgiana Teodorescu, Sorin Muncaciu, Gheorghe Piperea, Cornel Petrișor, Marian Cucșa, Fabian Radu, Ionel Petre și Ionel Roiban), a avut întreveri private cu unii dintre cei mai influenți politicieni, lideri de opinie și activiști civici din SUA și UE, a acordat, prin reprezentanții ei, interviuri la multe instituții de presă și canale social media și, de asemenea, și-a transmis mesajele prin discursuri publice.
Astfel s-au risipit basmele propagandei despre filorusism, putinism, izolare internațională, extremism etc.
Apropo, eu personal am fost invitat ca lider de grup parlamentar și am primit viză diplomatică. Asta cred că face rizibile acuzațiile care mi-au fost aduse în ultimul timp în legătură cu declarațiile mele privind reîntregirea țării.
De altfel, din discursurile tuturor liderilor politici conservatori ținute la CPAC a reieșit, încă o dată, cu pregnanță, că etichetele puse de stânga globalistă adversarilor sunt aceleași peste tot și sunt la fel de false.
În altă ordine de idei, m-am bucurat să întâlnesc aici și alți români dedicați cauzei naționale, cu care am făcut front comun, între care îi menționez pe Adela Mârza (președinte AD) și Mihail Neamțu.
Astăzi continuă dezbaterile ICS, iar mâine vom face o vizită la Senatul SUA.

Un comentariu la „Despre vizita în SUA”

  1. Am încredere în voi toţi. Gïndiţivă la Sfatul Batrînilor, dar şi ce înseamnă ascultare. Dar şi ce e familia, poporul, iubirea, şi în primul rınd Dumnezeu. Doamne ajută!

Comentariile sunt închise.