Legea Vexler ne șterge și sfinții din icoane. Vi se pare că exagerez? Se întîmplă astăzi, într-o biserică din București. Am avertizat că se va ajunge aici.
Ieri, a apărut un articol într-o oficină neomarxistă despre o biserică pe care sunt pictate cîteva chipuri de mărturisitori ai credinței în temnițele comuniste.
Astăzi, Arhiepiscopia a dispus îndepărtarea acelor portrete iconografice. De frica pedepsei cu închisoarea. Chiar dacă legea nu a intrat în vigoare, dar e probabil să intre curînd. Vă dați seama ce ar însemna asta pentru Biserică?
Dușmanii națiunii române vor să ne dărîme statuile de eroi, să ne acopere de uitare geniile culturii naționale și să ne scoată sfinții din calendare.
Lipsiți de puterea pe care ne-o dau eroii, geniile și sfinții, vom deveni o simplă populație, la dispoziția celor care ne-au arătat deja disprețul lor și care vor să-și impună ideologia și stăpînirea.
Și este posibil să reușească, atîta vreme cît nu facem nimic.
Acțiunea lor se întemeiază pe o nedreptate strigătoare la Cer. Și mă voi referi aici doar la cei care au suferit în gulagul comunist și care astăzi cad sub incidența Legii Vexler.
Dincolo de toate argumentele identitare, culturale și politice, sînt unele legale și morale.
Primul: în cazul foștilor deținuți politic, condamnările lor au fost dictate de un regim totalitar, de ocupație, care a fost recunoscut, cu ani în urmă, de către Statul român ca fiind unul ilegitim și criminal.
Doi: Un om nu poate fi condamnat de două ori pentru aceeași faptă. Cei care au fost condamnați ca legionari, orice ar fi făcut, au pătimit în pușcăriile comuniste și s-au reabilitat. Acum nu pot fi condamnați din nou și arși în efigie.
Trei: Biserica îi consideră mărturisitori, martiri și sfinți pe cei care și-au îmbunătățit viața prin nevoință creștină și și-au încheiat-o ca drepți creștini.
În procesul de recunoaștere a acestora de către Biserică nu mai contează păcate săvîrșite înainte de a apuca hotărât pe calea credinței.
Noi nu-l pomenim, de pildă, pe Sfîntul Apostol Pavel pentru crimele comise contra creștinilor înainte de a i se arăta Hristos pe drumul Damascului, ci pentru ce a făcut el pentru credința creștină și pentru Biserică după ce a devenit apostol al Domnului.
Patru: Biserica este spital duhovnicesc. Merg în ea cei care au nevoie de vindecare și de salvare. Iar cei pe care Biserica îi mântuiește sunt dați drept exemplu, deci cinstiți ca învingători în lupta cu păcatul, spre încurajarea tuturor. Nu e în regulă ca sfinții să fie prigoniți, pentru că atunci nimeni nu va mai avea nici un motiv să aspire la sfințenie.
Cinci: Statul nu are dreptul, nici legal, nici moral, să se amestece în cultul Bisericii. Nu a avut nici în pandemie, cînd a închis sfintele lăcașuri de cult, nu are nici acum, cînd vrea să decidă cine să fie canonizat și cine nu.
Dacă în pandemie, Biserica a cedat, de frică, acum se cuvine să reziste.
Dacă atunci teama de moartea trupească justifica întrucîtva concesia, astăzi teama de moartea sufletească ar trebui să o facă de neclintit. Căci lepădarea de sfinți este lepădare de Dumnezeu.
Să nu fie!
PS:
În imagine: Expozitie cu portrete ale unor mărturisitori creștini din închisorile comuniste, realizate de Silvia Radu și deschisă în galeria Asociației Rost, la 7 aprilie 2016.