Moartea lui Charlie Kirk nu este doar o tragedie americană. Este un semnal de alarmă pentru întreaga lume creștină. Atunci când un om este ucis pentru că a spus adevărul și a mărturisit credința, trebuie să ne întrebăm: încotro se îndreaptă civilizația noastră?
Charlie Kirk nu a fost un simplu activist politic, ci un tânăr care, la numai 18 ani, a întemeiat Turning Point USA, o organizație menită să dea glas celor pe care stânga radicală îi redusese la tăcere în campusurile universitare. El a clădit o mișcare care a devenit emblematică pentru tinerii conservatori americani.
În prelungirea acesteia, a fondat Turning Point Faith, o platformă civică prin care bisericile au avut acces în mijlocul bătăliei culturale. Pentru el, creștinismul era sursa de putere proprie și motivul pentru care lupta împotriva ideologiilor mincinoase. De aceea a contat enorm în campaniile lui Donald Trump. Pentru că a înțeles că politica, fără credință și fără valori, devine doar o mașinărie de interese.
De ce a fost urât? Tocmai pentru că nu a lovit cu pumnii, ci cu argumente. Pentru că nu a tăcut în fața corectitudinii politice, ci a avut curajul să spună, în amfiteatre ostile, ceea ce crede. A apărat viața, familia, libertatea. A apărat America profundă și credința în Hristos. Și pentru asta a fost vânat.
Astăzi, în Parlamentul European, conservatorii au propus un minut de reculegere în memoria lui Charlie Kirk și s-au ridicat cu toții în picioare, însă președintele de ședință nu a permis acest mic omagiu, iar eurodeputații de la Renew Europe, S&D și The Left au refuzat să se ridice în picioare în memoria activistului conservator. Cei de la Stânga chiar au aplaudat frenetic și au vociferat, pentru a opri acest minim gest de recunoaștere a unei tragedii.
Din acest episod se vede că tensiunea extremă dintre globaliști și patrioți nu există doar în SUA, ci și pe continent European. Și, trebuie să o spunem, a atins cote alarmante și în România. Și la noi, critica a ajuns să fie considerată ură. Și la noi, oamenii se urăsc între ei pentru că au votat altfel. Și la noi, credința este privită ca un obstacol, nu ca o temelie.
Charlie Kirk a arătat că libertatea nu poate exista fără dialog. Dar, mai mult decât atât, a arătat că libertatea nu poate exista fără credință. El a întrupat curajul de a fi creștin în agora publică.
România are nevoie, de asemenea, de oameni care să creadă că apărarea libertății nu se face prin tăcere, nici prin etichete, nici prin violență, ci prin credința în Hristos, prin adevăr spus răspicat și prin lupta curată a ideilor.
Dumnezeu să-l odihnească pe Charlie Kirk! Iar jertfa lui să trezească în noi curajul de a sta drepți, fără teamă, acolo unde societatea ne vrea îngenuncheați. Pentru că, în cele din urmă, lupta nu este doar între stânga și dreapta, sau între progresism și conservatorism. Este între minciună și adevăr, între lepădare și credință, între moarte și viață.