Avram Iancu – 150 de ani de la sfîrșitul pămîntesc al simbolului unei generații

Am depus, astăzi, la Senat, următoarea declarație politică, intitulată „Avram Iancu – 150 de ani de la sfîrșitul pămîntesc al simbolului unei generații”:

„La 10 septembrie 1872, Avram Iancu închidea ochii pentru totdeauna. Cu exact un secol și jumătate în urmă, Crăișorul munților, legendarul conducător al moților, a urcat la cele veșnice. Avea 48 de ani. Cu mai bine de două decenii înainte, în agitații ani 1848-1849 se dăruia cu totul și lupta cu arma în mîini pentru sfînta cauză națională a românilor transilvăneni și drepturile lor istorice.

Născut în 1824, la Vidra de Sus (județul Alba), într-o familie de moți cu dare de mînă, a absolvit ciclul liceal la Cluj și, în 1846, Facultatea de Drept, în același oraș. Primele semne ale tumultului revoluționar, în martie 1848, îl găsesc în funcția de cancelist la Tabla regească din Târgu Mureș. În primele săptămîni care au urmat, datorită energiei și talentului său oratoric, inițiază și participă la întruniri, în Târgu Mureș, Blaj, în comunele și satele din munți, pentru a-i convinge pe români de importanța și urgența acțiunii politice și a-i chema la luptă.

Cea dintîi mare manifestare la care a participat, în calitate de căpetenie a două mii de români din Țara Moților, a fost Adunarea din 30 aprilie 1848, de la Blaj. Începea să se cristalizeze generația care slujea crezului național. Iancu știa că era obligatoriu să-și asume un rol, o răspundere mult mai înaltă decât propria existență.

La Marea Adunare Națională de la Blaj din 15-17 mai 1848, a participat în fruntea a zece mii de frați ardeleni, care și-au strigat din inimi drepturile și românitatea. Opoziția și ostilitatea exprimate de Dieta Transilvaniei (din care nu făcea parte nici un român) și de împăratul austriac, votul în favoarea uniunii Transilvaniei cu Ungaria și represiunile declanșate de tiranii maghiari îi vor forța pe români să ridice armele.

La 21 septembrie 1848, Avram Iancu va fi prezent încă o dată la Blaj, la cea de-a treia Adunare Națională, care a adunat 60.000 de români pregătiți să meargă pînă la moarte pentru națiunea și glia strămoșească. „Pretențiile noastre sunt sfinte, pe cît de sfîntă e dreptatea. Noi suntem gata a le apăra cu orice preț!” – avea să susțină aici Avram Iancu, totodată unul dintre principalii responsabili ai programului revoluționar.

În toamna lui 1848 îl regăsim pe Crăișor în fruntea Legiunii Auraria Gemina, pe care o comandă în calitate de „prefect” și participă la operațiunile militare din zona Teiuș-Cluj, Săcuieu, Huedin. Avea reputația unui abil organizator.

Promisiunile austriecilor privind livrările de hrană și arme, de care moții aveau atîta nevoie, se vor dovedi deșarte. Lipsiți de muniție și merinde și demoralizați de pe urma succesului militar fulminant repurtat de generalul Iosif Bem în Transilvania, moții lui Iancu încearcă, totuși, să se reorganizeze. Crăișorul își concentrează trupele în munții Apuseni, cea din urmă oază de libertate și rezistență a românilor, și organizează apărarea în fața vrăjmașilor. Armata sa era poporul. O sută cincizeci de mii de români luptau pentru propria identitate.

Eroismul moților din Apuseni dă frisoane căpeteniilor maghiare. Mai mult, înfrîngerile suferite în bătăliile de la Abrud, din mai-iunie 1849, îi determină pe unguri să caute o soluție de compromis. Nici una dintre tabere, însă, nu intenționa să renunțe la idealurile și  pentru care puseseră mîna pe arme.

Este sfătuit de Nicolae Bălcescu, în condițiile vitrege ale unei rezistențe vlăguite, să poarte negocieri cu emisarii lui Lajos Kossuth, în vederea unei înțelegeri. Înțelegînd că „revoluția maghiară” se apropie de sfîrșit, Iancu nu intervine de partea nici unui beligerant în luptele care au continuat între unguri, pe de o parte, și trupele austro-rusești, pe de altă parte. La 13 august 1849, maghiarii se recunosc înfrînți și depun armele.

Încetarea ostilităților militare nu aduce cu sine și încetarea luptei pentru cauza românilor din Transilvania. În anii care vor veni, continua împotrivire față de Viena și stăruința pentru idealul național îi va atrage, în două rînduri, arestarea. Chiar și fără a comanda legiuni, Avram Iancu rămînea un factor de risc față de austrieci și față de maghiari deopotrivă. Nimic din toate acestea nu îi vor știrbi din imensul său prestigiu.

Am evocat cîteva momente de care a fost direct legat Avram Iancu în acei sîngeroși ani ai revoluției pașoptiste. Nu mi-am propus – din motive evidente – să relatez în detaliu sau să povestesc episoade întregi.

De șase ani încoace, Crăișorul din Apuseni este, în condițiile legii, „Erou al Națiunii Române”. O recunoaștere formală a rolului și însușirilor sale excepționale, în condiții de mare însemnătate istorică. Odată cu mișcarea de la 1848, al cărui simbol este Avram Iancu, noțiunea de generație a început să se impună.

Astăzi, din ce în ce mai mult, avem nevoie de asemenea repere. Avram Iancu a fost înfrînt pe pământ, dar este învingător în eternitate.

Crăișorul odihnește pentru totdeauna la Țebea, lîngă gorunul altui erou, Horea. Să-l cinstim urmîndu-i pilda!”

 

 

Lasă un comentariu