A doua zi în Italia

Vineri, am avut o întîlnire cu Excelența Sa, doamna Gabriela Dancău, ambasadorul României în Italia.

Am discutat despre necesitatea unor demersuri mai susținute pentru a sprijini diaspora românească, inclusiv prin inițiative legislative, despre importanța dialogului cu autoritățile din ambele țări, despre dificultățile pe care le întîmpină comunitatea noastră din Italia, dar și despre realizarea unor campanii de informare privind serviciile consulare.

Îi mulțumesc doamnei ambasador pentru conversația pe care am avut-o și îi doresc un mandat cît mai reușit!

Orice proiect în sprijinul fraților noștri din Italia – și de pretutindeni – va avea susținerea mea!

*

Tot vineri, la sediul Nazione Futura din inima Romei, am avut o prietenoasă și fructuoasă revedere cu publicistul Daniele dell’ Orco, secretarul general al asociației.

Nazione Futura este una dintre cele mai prestigioase și prolifice organizații conservatoare din Peninsula Italică.

A fost un foarte bun prilej pentru a pune la cale acțiuni comune. Este o încîntare să poți discuta cu cei care îți împărtășesc viziunea și idealurile!