România de dincolo de granițe

Există o altă Românie dincolo de granițele României, pe care statul nostru o neglijează sau o ignoră.

Românitatea din afară are nevoie de o viziune autentică, asumată transpartinic, de o strategie clară și de eforturi conjugate ale tuturor factorilor politici și civici care sînt chemați să o pună în operă.

Cu mare bucurie i-am cunoscut, i-am ascultat și le-am răspuns aseară, la sediul Consulatului General al României la Roma, reprezentanților mediului asociativ românesc din capitala Italiei.

Românii din afara României sînt o valoare de care statul român s-a lipsit prea ușor și prea mult timp. E vremea să schimbăm această realitate păguboasă.