În fiecare zi mor oameni în conflictul din Ucraina, iar alții iau calea pribegiei. Clădirile, afacerile și viețile distruse par să nu ne mai impresioneze. După valul de emoție din primele zile, știrile despre război se pierd în vacarmul general despre inflație, criza energetică, venirea iernii, prețuri.
Dincolo de retorica liderilor mondiali sau europeni, impresia e că acest conflict este urmărit și alimentat de toate părțile. Nimeni nu își pune cu adevărat problema păcii, ci doar a înfrîngerii celuilalt.
Liderii principalelor țări europene își pregătesc populația pentru un război îndelungat, dar nu am văzut pe nimeni făcînd eforturi serioase pentru scurtarea conflictului.
Mai dorește cineva pacea?
Care credeți că ar trebui să fie poziția României?