(declaraţia politică pe care am depus-o astăzi la Senatul României)
În aceste zile se derulează o campanie furibundă și coordonată, urmînd, se pare, un scenariu întocmit în laboratoarele celor mai puternici oameni ai statului român. O campanie atent regizată, de creare a unui climat de manipulare a opiniei publice prin acțiunile fățișe de discreditare și izolare a partidului AUR, singura formațiune de Opoziție autentică din Parlamentul României.
În urmă cu aproape o lună, prim-ministrul Cîțu făcea o afirmație halucinantă, comparînd atitudinile publice împotriva măsurilor prin care autoritățile își închipuie că gestionează criza economico-sanitară, cu acțiunile unor „teroriști”. O etichetă delirantă, însă aparținînd vocabularului propagandistic, utilizată deloc întîmplător, pentru a atrage înfierarea publică.
Săptămîna trecută, în contextul acțiunilor de protest împotriva deciziilor inexplicabile ale autorităților, președintele Iohannis a ieșit public, pentru a condamna ceea ce domnia sa vedea „propagarea urii, xenofobiei și antisemitismului”.
Nimic, dar absolut nimic, din revendicările sau strigătele de disperare ale românilor care au ieșit în stradă nu are de-a face cu antisemitismul sau xenofobia. Nicio acuză nu este, însă, întîmplătoare.
„Pas cu pas”, cei mai înalți demnitari ai statului român pun în aplicare o operațiune de dezinformare, încercînd să manipuleze opinia publică, în scopuri evident politice, utilizînd mistificări.
În urmă cu două zile, un consilier „onorific” al prim-ministrului a acordat un interviu unui post de radio, în cadrul căruia a atribuit partidului AUR o serie de etichete infamante și mincinoase. Acest domn, care este și Reprezentant Special al Guvernului României, a vorbit într-o limbă de lemn înfiorătoare, despre „lovituri la adresa democrației”, afirmînd că noi, reprezentanții partidului, „am ști” că suntem „pasibili de scoatere în afara legii”. În accepțiunea sa, dar, mai ales, a celor care dirijează această operațiune, a te opune puterii politice conjuncturale înseamnă „a lovi în democrație”. Și, pentru aceasta, merităm nu doar să fim supuși oprobriului public, ci și să fim interziși ca partid politic! Dar nu numai atît! Nu doar să fim combătuți și denunțați, ci chiar să fim aruncați în temnițe!
Aceasta este „societatea democratică” pe care o invocă adversarii noștri politici: cea în care vocile diferite de ale acestora trebuie înăbușite și anihilate.
Din 6 decembrie încoace, noi, partidul Alianța pentru Unirea Românilor, deranjăm. Și deranjăm atît de mult încît mîrșavii dezinformatori vor să ne închidă gura, să ne încarcereze, să ne suprime. Utilizînd limba de lemn maniheistă și amenințătoare, propagandiștii ne atacă metodic. Dar, atacîndu-ne pe noi, atacă poporul român. Care nu mai poate fi înșelat și manipulat cu intrigi și teme false.
Cu Dumnezeu înainte!