România are un aparat de stat obez cu picioare de ceară. Nu-i un secret, dar parcă prea adesea uităm asta. Din cei 4,8 milioane de salariați, 1,4 lucrează pentru stat, în administrație, instituții sociale (educație, sănătate etc.) sau companii subordonate. Bugetari carevasăzică. Prin firea lucrurilor, bugetarii consumă din ce produc privații, adică restul de 3,4 milioane. Dar tot aceștia din urmă plătesc și cele peste 6 milioane de pensii. Unele, speciale.
La o privire superficială s-ar spune că avem o productivitate de invidiat, dacă acoperă aceste nevoi ale statului. Adevărul este însă că statul crește și înmulțește taxele și impozitele, pentru a nu se sufoca. Și ne strangulează pe noi, cetățenii lui. În plus, se împrumută masiv și la prețuri mari. Astfel, datoria publică a României a ajuns la aproape 38% din Produsul Intern Brut (PIB), adică aproximativ 64 de miliarde de euro. Datorie cu dobânzi strașnice, pentru care a fost amanetat viitorul copiilor noștri. Bine, copiilor nu le prea pasă. Fie pentru că aleg să părăsească țara în pas voios, în căutarea unei societăți prospere și predictibile, fie pentru că prezentul le ocupă tot timpul. Așa se face că peste 400 de mii de tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani (aceea specifică formării și uceniciei), n-au chef nici să se școlarizeze, nici să muncească. Și nu doar că n-au apetit, dar nici măcar nu și-au pus vreodată problema să lucreze sau să se pregătească în vreo meserie. Drept care, trai nineacă pe banii babacilor! Când n-or mai putea bătrânii, vor juca la loto. Sau se vor angaja la stat, că acolo nu-ți trebuie musai calificare, ci numai o bună recomandare. De la partid, eventual.
Ce să mai zici? După ce că se nasc puțini, se nasc și leneși. Dar din vina noastră, nu a lor. Noi, generațiile mature, le-am creat contextul și le-am dat ”modelele”.
Cert este că, în acest ritm vesel și iresponsabil, de Zorba Grecul, statul român va deveni minimal. Nu din înțelepciune, ci din necesitate. Ba poate că va fi minimalist de-a dreptul. Și-atunci, și pensionarii români vor emigra, lăsând, în sfârșit, loc liber migranților din Orientul Mijlociu.
Am folosit atât de multe cuvinte pentru a exprima o realitate simplă și care poate duce la deces: forța de muncă este puțină și prost împărțită – peste o treime tăind frunze la câinii statului. Cauzele sunt și ele ușor de identificat pentru o minte lucidă: deficitul de educație general și incompetența clasei politice. Prima o determină pe a doua, iar a doua o perpetuează pe prima. Mai precis, politicienii, care în școală au băut cerneala, nu doar că ne-au adus în situația de criză, dar s-au îngrijit ca să nu vină din urmă vreo generație salvatoare. Pleava, odată ajunsă la putere, nu e în stare decât de catastrofe. Cât mai răbdăm? Cât oamenii vrednici vor sta deoparte.
(Text publicat inițial în Formula As, nr. 1286, din 5 – 12 Oct. 2017)
Articolul începe cu o idee cel puțin îndoielnică (ce poate primi chiar un calificativ mai dur) că bugetarii, slab calificați după cum se insinuează în articol, trăiesc pe spatele celor din privat. Stigmatizarea în acest fel a angajaților la stat, mulți dintre ei onești și necesari, e periculoasă. Cât privește gradul de îndatorare, al nostru e printre cele mai mici din Europa (al treilea, parcă), de exemplu economiile dezvoltate sunt îndatorate enorm, asta le-a asigurat stilul de viață și dezvoltarea (ce va rezulta, se va vedea). Problema tinerilor care visează cai verzi pe pereți e generală, acesta e mersul societății dezvoltate actuale (din care facem parte, dacă deschidem ochii mai bine să vedem realitatea).
Puteți să nu fiți de acord cu mine că bugetarii trăiesc din taxele și impozitele puse pe privați. Însă, ar trebui să aduceți și un argument cînd calificați ”ideea” mea cel puțin îndoielnică. Căci nu e o idee, ci o realitate.
Dacă aveți puține cunoștințe economice sau chiar și fără, dar cu nițel discernămînt, puteți pune cap la cap informațiile pe care le găsiți în surse deschise și veți ajunge la aceeași concluzie. Cum eu n-am făcut o analiză aici, ci un text de opinie, nu m-am apucat să pun pe două coloane cifrele și raționamentele care duc la această concluzie. Aș putea-o face, dar vă las dvs plăcerea. Fiind un om onest, cum nu mă îndoiesc că sînteți, veți scrie tot aici rezultatul. Vă mulțumesc!
Dacă vă referiți la „sursele deschise” care, fără excepție, vin dintr-o anumită direcție, da, toate vă dau dreptate; de fapt unele dintre opiniile dvs. se încadrează în această direcție și am renunțat să vă mai urmăresc de ieri, văzând aceste rânduri care ignoră niște realități. În comentariul meu mai erau și alte idei la care ați preferat să nu vă referiți. Divide et impera, vă sună cunoscut? Suntem pe drumul cel bun.
Intenția nu a fost, iar efectul rîndurilor mele nu este de a stigmatiza pe cineva. De bugetari avem nevoie , deși nu în proporția de acum, dar la o eficiență sporită și cu posturile ocupate printr-o selecție adevărată, bazată pe competență. Bugetarii sînt și ei români, au rostul lor și nu merită să fie disprețuiți, ori prigoniți.
Doi: subiectul textului meu este lipsa de forță de muncă. Prin urmare, restul informațiilor sînt de context, pentru a înțelege de ce o asemenea problemă ne poate fi fatală ca stat, într-un viitor care se întrevede tot mai sumbru (cu noi și noi generații slab instruite și lipsite de chef de muncă).
În acest context, faptul că noi ne îndatorăm este mai important decît în ce măsură ne îndatorăm prin comparație cu alții. Datoriile trebuie plătite. De către cine, dacă noi nu avem forță de muncă, iar banii, atîția cîți avem din producție sau din împrumuturi, sînt prost chivernisiți, ca să nu zic furați cu metodă? – e o întrebare la care merită să încercăm un răspuns.
Trei: iarăși, mai puțin importă ce visează tinerii din alte state. Pentru noi este esențial să ne asigurăm că statul român mai are un viitor. Din câte văd, alții se descurcă mai bine, chiar și aceia pe care îi considerăm inferiori nouă.
În fine, articolul meu nu face parte din vreo strategie de dezbinare, ci dintr-un efort de conștientizare. Atîta vreme cît nu știm sau nu vrem să înțelegem de ce suferim, nici nu ne vom vindeca. E crezul meu de o viață. Este un naționalism critic. Las naționalismul fals, ditirambic și mîngîietor de capete plecate, pe seama PSD, care îl practică în conformitate cu ”ilfovita” (boală dîmboviţeană cu trei simptome: cretinism, criminalitate şi voie-bună – după definiția lui Petre Țuțea).