34 de ani de la sfîrșitul unei epoci și nașterea alteia

Cînd curajul înfruntă teroarea, dictaturile cad.
Libertatea a avut preț de sînge în decembrie 1989!
Cum oare am putea să-i cinstim cu adevărat pe eroii acelor zile, altfel decît urmîndu-le exemplul?
21 Decembrie 1989 – 34 de ani de la sfîrșitul unei epoci și nașterea alteia.

Un comentariu la „34 de ani de la sfîrșitul unei epoci și nașterea alteia”

  1. Toată viaţa mea, m-am întrebat: …de ce justiţia e legată la ochi?…drumul către Dumnexeu are două ziduri: unul e moartea, celălalt, iubirea. Iubire ınseamnă adevăr, bucurie, prietenie nesfırşită, veşnicie. Cînd judeci, aşezi omul pe balanţă; îi cîntăreşti faptele bune şi faptele rele. Balanţa arată pe ce drum eşti, dar şi pedeapsa. Dumnezeu iubeşte pe toată lumea la fel. Oamenii se urásc ıntre ei. Dar Pedeapsa nu iartă pe nimeni. Fiecare primeşte daruri, în funcţie de faptele sale. Cel mai trist e că de foarte multe ori, suferă: copiii, familiile, părinţii; ori toţi neamul. Dragii mai, puneţi faptele dumneavoastră pe cıntar, şi numai aşa, puteţi vorbă.

Comentariile sunt închise.