Ziua Românilor de Pretutindeni

Dragii mei frați de pretutindeni, astăzi, de Ziua Românilor de Pretutindeni, să ne rugăm cu toții la Bunul Dumnezeu, în primul rînd pentru cei jumătate de milion de români din Ucraina pe care și vremurile trecute și vremurile prezente i-au supus unor încercări dramatice.

Să dea Domnul să treacă grabnic peste încercările războiului și să rămînă români acolo unde trăiesc de 2000 de ani.

Să ne rugăm și pentru frații noștri români din jurul frontierelor și Balcani, din Ungaria, din Bulgaria, din Serbia, din Macedonia de Nord, Albania, Grecia și Croația. Milioanele de români care trăiesc în aceste state o duc greu și abia mai reușesc să vorbească românește, abia mai pot rezista presiunii autorităților, care acționează pentru ca etnicii români să-și piardă neamul și să dispară în masa altor nații. Situația lor este dramatică, iar statul român, condus bezmetic de politicieni fără Dumnezeu, nu face nimic pentru a-i ajuta. Suferim alături de ei și sperăm să putem ajunge în poziția în care să-i ajutăm în mod real.

Ne rugăm pentru milioanele de români, care, forțați de guvernele din ultimii 80 de ani, au plecat unde au văzut cu ochii.

Nădăjduim și ne rugăm ca toată diaspora exilului politic și economic să-și găsească, atunci cînd timpurile se vor schimba cu adevărat în bine, drumul către casă.

Vă doresc tuturor să fiți sănătoși, iar Domnul să vă ocrotească pe voi și pe familiile voastre.

Doamne-ajută!