Guvernul Ciolacu a abrogat viața privată în România. Printr-un nou abuz de instrumentul numit ordonanță de urgență (în acest caz, nr. 69/2024).
Sub pretextul acordării unui „credit fiscal”, orice cheltuială a fiecărui român va fi contabilizată și analizată de către ANAF. Mai mult, vom ușura misiunea ANAF, avînd obligația de a raporta fiecare ban plătit unui comerciant. Pentru asta, trebuie să păstrăm o evidență strictă a facturilor și a bonurilor fiscale primite și să depunem anual o ”declarație fiscală unică inteligentă”, care va cuprinde toate cheltuielile. Cu alte cuvinte, cei mai mulți români vor fi siliți să-și angajeze cîte un contabil.
Motivul oficial este acela că, la final de an, statul ne va acorda reduceri de impozite sau chiar ne va rambursa o parte din banii dați pe bunuri și servicii ”eligibile” (de pildă, pentru educație, sănătate, dobînzi bancare). Este doar o nadă pentru cei slabi de înger, ca să se supună, fără grijă, unui sistem de tip totalitar.
Mediul de afaceri și experții contabili au atras atenția că prin aceste prevederi se încalcă dreptul fundamental și constituțional la viață privată. Poate există cheltuieli pe care nu dorim să le facem publice.
Vrem ca statul să știe ce alimente sau vestimentație preferăm? Sîntem confortabili cu ideea că cineva, undeva, ne monitorizează călătoriile? Acceptăm să renunțăm la libertatea de a ne folosi banii cum vrem, în numele unor beneficii iluzorii? Nu vi se pare că e vorba despre o nouă încercare a statului captiv găștii de pradă PSD-PNL de a ne trata ca potențiali infractori? Pentru că interesul ascuns al acestuia este legat de veniturile noastre, pe care le prezumă, în mod nedrept și neconstituțional, a nu fi licite.
România pare tot mai mult un cîmp de experimente ideologice în această parte a Europei.
De la ”creditul fiscal” pînă la ”creditul social” al Chinei comuniste nu mai este decît un pas. Ținta este controlul absolut asupra persoanei.