Șoc și groază la PSD: ”Așa ceva nu există!”

A doua duminică, al doilea protest de stradă, cu douăzeci de mii de persoane mai numeros în București decît precedentul. În țară: alte zeci de mii, inclusiv în orașe în care a fost liniște duminica trecută, precum Alexandria lui Dragnea. De astă dată, guvernului nu i s-a mai arătat cățelul, pe motiv de frig, dar la următoarea e posibil să se rupă pisica, dacă numărul de români supărați va crește în același ritm.
PSD pare ca lovit cu leuca. Dragnea zice că n-a știut nimic. Grindeanu se plînge că ”e prea multă democrație”. Iar Iordache promite modificări pe ici, pe colo, prin părțile neesențiale. PSD trebuie că e descumpănit, deoarece:
1. protestatarii nu cer să le dea guvernul ceva, ci să nu dea (ordonanțe dedicate),
2. manifestanții nu cer demisia guvernului, ci ca acesta să guverneze (dar onest),
3. mitingiștii nu amenință, ci fac glume (”Dragnea, nu uita, așteptăm și cartea ta”),
4. zecile de mii de oameni vin în Piață cu autobuzele, dar nu pe banii partidelor, ci pe banii lor…
Pesemene, Dragnea își spune, pe sub mustață, ca olteanul cînd a văzut girafa: ”Așa ceva nu există!”. Și-atunci e clar că o astfel de ciudățenie numai ”lovitură de stat” poate să fie.

3 comentarii la „Șoc și groază la PSD: ”Așa ceva nu există!””

  1. De asta si bietul Georgica Sorica e nedumerit: Uite taica, ca e prima oara cind nu dau un cent ca sa revolt un popor! Guvernul asta ar trebui impachetat si exportat prin alte tari pe unde am fundatii…

  2. Asa e f bine ,sa iasa populatia,cu stiinta sau fara stiinta, gafaint de cyltura politica si geopolitica, sa i dea jos pe psd isti. Deh!au stat prea mult. O luna? Si pe urma tehnocratii acestei colonii ce drac mai fac? Mai au pieile de rumani de vandut sa se dezvolte si industria pielariei,ca a lemnului a mers ca unsa. Asta o fi Rostul pamantului Romaniei obidite si impilate cu ajutorul umorilor din tara

  3. Mariana Vlad,

    Vreau si eu 32.5% din tot ce castigi tu. In schimb ne prefacem ca iti repar chiuveta si ca iti refac instalatia electrica, desi in realitate eu iti mananc zacusca si urinez in debara pe ce nu pot sa mananc.

    Pentru ca esti deschisa la asta, nu de alta. Zic si eu, nu intreb decat pe cine spune ca ii place asa.

Comentariile sunt închise.