Frica supune omul, suspendă spiritul critic și aduce audiență.
Frica de moarte este cel mai puternic buton de manipulare, care anulează aproape orice rezistență.
Am văzut mai bine cum funcționează în timpul pandemiei de Covid 19. Apoi, odată cu izbucnirea războiului de lângă noi, din Ucraina. Iar astăzi suntem înfricoșați cu primejdia extinderii războiului din Orientul Mijlociu pe continetul European, inclusiv prin atacuri teroriste.
În România, deja s-au activat vectorii acestei propagande.
Atenție, nu susțin că pericolul nu există, dar avertizez că dacă vom reacționa emoțional, înainte de a judeca faptele și posibilitățile, vom paraliza ca societate. Ceea ce este cel mai rău cu putință.
Din fragmente disparate – o declarație apăsată aici, un gest simbolic dincolo, o amenințare aruncată peste ocean – se construiește o atmosferă. Iar atmosfera, dacă e bine întreținută, ajunge să țină loc de realitate.
Să le luăm pe rând.
Cine sau ce i-a activat pe Băsescu și Meleșcanu
Două persoane care au deținut funcții înalte în statul român, Traian Băsescu și Teodor Meleșcanu, afirmă ritos: România e în pericol!
De ce? Pentru că găzduiește infrastructură militară americană, iar Iranul ar putea lovi bazele militare sau chiar zone civile din România. Și pentru că „nimeni nu poate garanta” siguranța absolută.
Este adevărat că nimeni nu poate da garanții absolute. Dar din această banalitate logică nu rezultă concluzia dramatică sugerată.
Orice stat aliat, în orice conflict global, se află într-un anumit câmp de risc.
Asta nu înseamnă însă că fiecare tensiune geopolitică se traduce automat în amenințare directă și iminentă.
Ieșirile lui Băsescu și Meleșcanu nu-mi par deloc întîmplătoare. Mai ales că ultimul nu a mai avut o declarație publică de multă vreme.
Ei sunt creditați cu o anumită cunoaștere în materie de politică externă, servicii secrete și apărare și nu mai dețin funcții publice care să-i oblige anumită conduită.
”Codul” Președintelui
Președintele Nicușor Dan a donat sânge în Sala Unirii din Palatul Cotroceni. Un act motivat oficial de criza de sânge din sistemul medical. Făcut totuși într-un loc cu o simbolistică aparte. Alta era situația dacă se făcea într-un spital, cum era și firesc.
Așa, nu au apărut interpretările prăpăstioase. Gestul este văzut ca unul care sugerează jertfa de sânge la care este chemat poporul român. Așa cum s-a întâmplat în toate marile ceasuri ale istoriei noastre, cum a fost Marea Unire.
Între faptul în sine și ”decodificare” nu există vreo legătură care să poată fi dovedită. Rămâne însă să lucreze frica.
Și, evident, este de stabilit dacă președintele statului a făcut acest gest conștient sau ca efect al unei mentalități useriste, care urmărește doar efectul de imagine, fără să aibă habar de consecințe.
NATO și spectrul abandonului American
Ideea că SUA pot părăsi urgent NATO, pentru că unele state membre nu au vrut să se amestece în războiul din Iran a fost lansată chiar de președintele Donald Trump.
Totuși, retragerea unui stat dintr-o alianță militară de talia NATO nu este egală cu o amenințare într-o conferință de presă și nu se petrece deodată cu impulsul de orgoliu al unui om, fie el și președintele SUA.
Există tratate, proceduri și termene care pot impinge un astfel de demers pe parcursul unui an sau mai mult. Sunt, apoi, multe interese strategice, economice și de influență globală. Și, mai ales, o asemenea acțiune presupune costuri importante, pentru care în SUA dau socoteală până și președinții.
Cine vorbește despre plecarea SUA din NATO ca despre o opțiune la îndemână fie nu înțelege mecanismul, fie mizează pe faptul că se adresează doar unor gură-cască și vor fi crezuți deîndată.
Care este prețul fricii?
Toate aceste piese de puzzle construiesc un tablou al fricii. Poate că ele nu au fost premeditate, dar sunt interpretate în aceeași cheie: a fricii.
De ce? Pentru că, așa cum spuneam la început, frica simplifică, disciplinează, inhibă întrebările incommode și mută discuția de la „e legal, e util, e proporțional?” la „taci și te conformezi”.
Repet: primejdii există, iar a nu le lua în calcul ar fi dovadă de inconștiență. Lumea în care trăim nu e un loc stabil, iar alianțele militare nu sunt cluburi de conversații de plăcere. Dar între a recunoaște riscurile și a trăi într-o stare de alarmă permanentă e o distanță pe care cineva pare interesat s-o scurteze. Cu prețul lucidității publice.
O societate anxioasă, dominată de teamă, devine mai ușor de condus.
De aceea, poate singurul reflex sănătos într-o astfel de atmosferă este de a cântări bine lucrurile, de a cerceta riguros faptele, împrejurările și actele și de a urma adevărul. Să nu ne pripim deci cu concluziile.
Nu suntem obligați să trăim în registrul urgenței, cum ne-ar îndemna bombardmentul informațional din mass media și de pe rețelele sociale.
Singurul mod de a ne apăra cu adevărat este să judecăm totul la rece, să ne exercităm discernământul sau, altfel spus, să deosebim duhurile.