Cînd doi oameni au aceleași valori și se izbesc de aceleași probleme în a le apăra și susține, se înțeleg din două cuvinte.
Astăzi, la Lisabona, l-am întîlnit prima dată pe Andre Ventura, președintele partidului CHEGA, și am simțit în el un frate. Un om sclipitor de inteligent, energic și senin, care vrea pentru Portugalia ce vreau și eu pentru România: întoarcerea la normalitate. Adică, întoarcerea la o viață națională bazată pe adevăratele valori, care sînt izvorite din dragoste. Din dragostea de Dumnezeu, de neam, de țară, de familie, de libertate…
Am pus împreună bun început pentru o conlucrare între AUR și CHEGA, pe care o sperăm de lungă durată și de mare folos pentru popoarele noastre.