Irelevanța Televiziunii Române

Irelevanța Televiziunii Române în economia campaniei electorale demonstrează încă o dată că Puterea a reușit să rechiziționeze complet discursul public din țara noastră. Într-o perioadă în care TVR ar fi avut șansa de a reveni în prim-plan cu programe informative și dezbateri imparțiale între candidați, postul public bifează prezența în cel mai inutil și ridicol stil birocratic.
De ce a fost necesară prăbușirea controlată a Televiziunii Române? Pentru ca posturile comerciale să controleze după bunul plac dezbaterile cu miză majoră din bătălia electorală.
Aseară, Antena 3 a organizat o confruntare între reprezentanții ˝celor mai importanți˝ candidați al președinție. În opinia realizatorilor de la Trustul Intact, aceștia sunt: Ciolacu, Ciucă, Lasconi și Geoană. Nici în sondajele cele mai ostile partidului AUR, George Simion nu este mai jos de locul 3 în preferințele românilor. Excluderea liderului Alianței pentru Unirea Românilor din lista primilor patru candidați este o operațiune de manipulare fără scrupule pusă la cale de propagandiștii puterii, cu ajutorul uneltelor de la Antena 3.
Chiar dacă este profund imoral și neprofesionist, gestul companiei private de media nu este ilegal. Situația este de o gravitate excepțională pentru că postul public de televiziune, care ar fi avut din toate punctele de vedere obligația să asigure expunerea imparțială a partidelor și politicienilor implicați în campanie, lipsește în mod real din peisaj.
Zvonul hilar potrivit căruia TVR plănuiește să difuzeze o dezbatere ÎNREGISTRATĂ între candidații la președinție ne proiectează într-o realitate pe care nu am trăit-o nici măcar la alegerile din 1990, când Televiziunea Română era aproape oficial instrumentul de propagandă al grupului care preluase puterea în zilele Revoluției.
Am cerut insistent în ultima perioadă eliminarea imediată și necondiționată a sistemului de teleshopping politic prin care a fost distrus jurnalismul din România. Inundarea cu bani de partid a pieței de media din țara noastră a transformat discursul public și aparatul critic al societății într-o nesfârșită odă politică din care nimeni nu mai poate distinge elementele factuale sau informațiile reale.
Curățirea spațiului public trebuie să înceapă chiar de la instituția oficială de media a statului, care este Televiziunea Română. Președintele Director General și Consiliul de Administrație trebuie destituiți și înlocuiți cu profesioniști care să redea TVR demnitatea și importanța cuvenite.